Casa unui avocat braşovean, acuzat că ar fi comandat uciderea soţiei sale, luată cu asalt de mascaţi

mascati
mascati
Alegeri prezidentiale 2024

Descinderi în casa avocatului Victor Teodorescu, din cartierul braşovean Noua, în această dimineaţă. Acesta este acuzat  că i-a cerut unei persoane  să-i  omoare soţia,  în contul unei datorii. E vorba de 60.000 de euro, bani pe care mama autorului îi datora avocatului.

Pe 29  martie, poliţiştii au găsit, în urma unui apel telefonic,  o femeie de 45 de ani, moartă, în bucătăria locuinţei sale.  Poliţiştii au constatat că era vorba despre Violeta Teodorescu, soţia unui avocat braşovean. Aceasta fusese   înjunghiată cu un cuţit de 25 de ori în gât, iar pe corp avea 15 lovituri aplicate cu un corp dur.

Violeta Teodorescu era consultant la o firmă cu profil medical.

În acest moment, avocatul Victor Teodorescu a fost pus sub învinuire pentru acuzaţia de instigare la omor, respectiv că l-a plătit pe Erwin Victor Preşmereanu pentru a-i ucide soţia, în contul unei datorii pe care ar fi avut-o mama autorului la avocat, aproximativ 60.000 de euro.

Surse judiciare au declarat, miercuri, pentru Mediafax, că împotriva lui Victor Teodorescu există mai multe probe materiale, printre care declaraţia lui Erwin Victor Preşmereanu, cel care a omorât-o pe Violeta Teodorescu. Preşmereanu le-a mărturisit procurorilor că avocatul braşovean l-a instigat la uciderea femeii şi că tot el i-ar fi gândit şi planul asasinatului.

Planul uciderii soţiei ar fi fost scris pe un bileţel în posesia căruia au intrat procurorii. Documentul a fost expertizat grafologic, experţii stabilind că scrisul îi aparţine avocatului Teodorescu, fost procuror. La dosar există şi alte probe, respectiv o serie de înscrisuri care dovedesc motivul pentru care avocatul a vrut să-şi ucidă soţia, au spus sursele citate, care nu au făcut alte precizări.

Cuplul are o fată de 21 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel