Programul Casa Verde fotovoltaice este aproape de lansare. Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Laurenţiu Neculaescu, a explicat câţi bani va primi fiecare aplicant, dar şi care este suma cu care trebuie să contribuie fiecare pentru montarea unor astfel de sisteme.
"Programul privind Casa Verde fotovoltaice, celebrul program prin care persoanele fizice şi, acum pentru prima dată, instituţiile de cult îşi pot instala panouri fotovoltaice pentru reducerea consumului de energie, a ajuns în fază finală, spunem noi. Ghidul a fost transmis către Monitorul Oficial, sperăm să se publice zilele acestea.
După publicare, voi da dispoziţia privind data de începere a programului, a primei etape din cadrul programului, de înscriere şi validare a instalatorilor, a firmelor care vor participa la program", a declarat Laurenţiu Neculaescu, preşedintele AFM, la DC NEWS şi DC BUSINESS.
"Pentru acest program avem un buget record pentru anul acesta. Sunt alocaţi 2 miliarde de lei pentru instalarea de sisteme fotovoltaice. În prima fază, avem 1,75 miliarde lei pentru persoane fizice şi case parohiale aparţinând instituţiilor de cult, urmând ca într-o fază ulterioară să alocăm 250 de milioane de euro pentru instituţii de cult cu consum mai mare, cum ar fi mănăstirile, casele de bătrâni, cămine de copii, etc.
Aceste panouri nu vor fi pe acoperiş. Asta e valabil şi la persoana fizică. Dacă avem teren, putem să le instalăm şi în curte, nu e nevoie să le punem pe acoperiş", a mai arătat preşedintele AFM.
"Atât persoanele fizice, cât şi casele parohiale, primesc o sumă fixă de 20.000 lei de la bugetul AFM. Lângă această sumă, aplicantul trebuie să vină cu o contribuţie de minimum 2000 lei. Contribuţia poate fi mai mare, dacă aplicantul vrea instalarea unui sistem mai mare decât finanţăm noi. Noi finanţăm instalarea sistemelor de minimum 3 kW. Dacă o persoană doreşte 5-7 kW, atunci va suporta din buzunarul propriu diferenţa aferentă.
Ţintim aproape 90.000 de gospodării în acest program", a mai declarat Laurenţiu Neculaescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News