O anumită categorie de pensionari și-ar putea cumpăra case sub prețul pieței.
Statul ar pregăti noi facilitați pentru o anumită categorie de pensionari. Potrivit Antena 3 CNN, la întoarcerea din vacanță, parlamentarii vor discuta un proiect de lege care prevede că statul va putea să vândă locuințele de serviciu pe care le deține. Beneficiarii ar urma să fie angajații din sistemul de Apărare și Ordine Publică, respectiv militarii, polițiștii și jandarmii.
De asemenea, de aceste locuințe de serviciu vor putea să beneficieze și cei care au ieșit deja la pensie. Condiția pe care aceștia vor trebui să o îndeplinească este să dețină locuința cu un contract de închiriere.
Pensionarii de lux vor putea cumpăra aceste locuințe fie cu plata integrală a valorii, fie să opteze pentru plata în rate. Proiectul de Lege în cauză prevede ca ratele să fie eșalonate pe o perioadă de 20 de ani, cu o dobândă preferabilă de 5%. Asta în condițiile în care, pe piață, creditele imobiliare pot fi contractate cu o dobândă ce depășește 7%.
Inițiatorul acestui proiect de Lege susține că în acest fel statul va fi degrevat de cheltuielile pe care le face cu întreținerea acestor imobile, iar banii care vor fi încasați vor merge la bugetul de stat și astfel statul își va crește încasările.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu