CASS, CASS part-time. PNL sesizează Avocatul Poporului

PNL va sesiza Avocatul Poporului pentru a ataca la Curtea Constituţională ordonanţa privind CAS şi CASS în cazul celor cu contracte part-time, a anunţat, luni, preşedintele PNL, Ludovic Orban. 

În cadrul Biroului Executiv al PNL am luat decizia de a sesiza Avocatul Poporului pentru a ataca la CCR ordonanţa privind contribuţiile pentru fondul de pensii şi pentru fondul de sănătate, a declarat Orban, la Parlament. 

Potrivit acestuia, ordonanţa încalcă Constituţia în mai multe puncte. 

"Considerăm că nu pot fi adoptate prin ordonanţă simplă modificări ale unor legi organice - Codul Fiscal fiind lege organică, iar actul normativ prin care a fost modificat fiind o ordonanţă simplă. De asemenea, este încălcat Codul Fiscal, care prevede la articolul 4 că o modificare a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor nu poate fi făcută aşa cum au făcut ei, de azi pe mâine. Ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 ianuarie şi să fie în vigoare timp de un an de zile. Aşa prevede Codul Fiscal pe care ei l-au modificat, fără să modifice în schimb acest articol din Codul Fiscal", a explicat Orban. 

De asemenea, liberalii consideră că este încălcat articolul 56 din Constituţia României - contribuţiile trebuie să fie echitabile. 

"Noi consideram că este o mare inechitate să se plătească contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări de sănătate la acelaşi nivel pentru angajaţii care lucrează un timp de lucru diferit - de exemplu opt ore, faţă de unul care lucrează două ore", a adăugat liberalul. 

Orban a mai susţinut că, tot în baza Constituţiei, a fost încălcată legea privind transparenţa decizională. 

"Nu a existat niciun fel de dezbatere publică, niciuna dintre prevederile legii privind transparenţa nu a fost respectată în adoptarea acestei ordonanţe simple", a punctat Ludovic Orban. 

Conducerea PNL a împuternicit o echipă de specialişti din cadru partidului, în frunte cu deputatul Ioan Cupşa, care, în termen de 48 de ore, să finalizeze sesizarea către Avocatul Poporului. Documentul ar urma să fie transmis cel mai probabil în cursul zilei de miercuri. 

Executivul a aprobat, joi, o ordonanţă privind unele măsuri pentru asigurarea plăţii de către angajator a contribuţiei pentru pensii şi sănătate la nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, pentru toţi salariaţii, inclusiv pentru persoanele care au încheiate contracte de muncă cu timp parţial şi pentru cei cu plata în acord. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel