Campaniile de vaccinare din România, împotriva Covid-19, au luat amploare, iar în weekendurile lunii mai turiștii se pot vaccina chiar și la Castelul Bran. Locația atipică a devenit subiect de știre pentru jurnaliștii de la CNN.
Maratonul de vaccinare de la Castelul Bran din weekend a ajuns subiect de știre în presa internațională. CNN a relatat despre ideea inedită și locația atipică pentru vaccinul anti Covid-19.
”Un castel românesc despre care se spune că este casa lui Dracula oferă gratuit vaccinul anti Covid-19 vizitatorilor, ca parte a unei campanii de vaccinare. Castelul Bran, din Transilvania, și-a anunțat maratonul de vaccinare cu Pfizer BioNTech într-o postare pe Facebook. Finalizat în 1388, castelul se află în apropierea orașului Brașov”, au scris jurnaliștii CNN.
Maratonul de vaccinare cu doze Pfizer BioNTech va fi deschis la Castelul Bran în fiecare weekend din luna mai, fără programare, în clădirile Vămii Medievale, au anunțat reprezentanții Castelului Bran pe pagina oficială de Facebook.
Orarul de funcționare al centrului este după cum urmează: vineri, între orele 14:00 – 20:00, sâmbătă, de la 10:00 la 20:00 și duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00.
Toți beneficiarii vor primi “diplomă de vaccinat la Castelul Bran” și, în cazul în care vor opta și pentru vizita la Castel, vor avea acces gratuit la Expoziția cu Instrumente Medievale de Tortură. Accesul în centrul de vaccinare nu este condiționat de vizitarea Castelului Bran.
Autoritățile s-au arătat încântate de modul în care s-a desfășurat ”maratonul vaccinării” în weekendul trecut. Peste 100.000 de persoane au ales să se vaccineze în fiecare zi (sâmbătă - 110.633 și duminică - 103.937).
”S-a încheiat super weekendul vaccinării, iar cifrele ne arată că a meritat tot efortul! Românii au arătat că sunt responsabili și s-au prezentat în număr mare la acest maraton. Au fost persoane din toate categoriile de vârstă, ceea ce ne arată că toți își doresc revenirea la normalitate. 29 de persoane cu vârsta peste 90 de ani au ales acest maraton pentru a primi serul anti-covid”, a scris Andrei Baciu, secretar de stat, pe pagina sa de Facebook.
Până în prezent România a depășit pragul de șase milioane de doze de vaccin anti-Covid-19 administrate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News