O femeie a câștigat o pictură semnată de Pablo Picasso, în valoare de un milion de euro, la o tombolă în care a s-a înscris cu ajutorul unui bilet primit cadou.
O femeie a câștigat o pictură semnată de Pablo Picasso, în valoare de un milion de euro, la o tombolă în care a s-a înscris cu ajutorul unui bilet primit cadou, conform BBC. Biletul câștigător a fost ales în timpul unei extrageri transmise în direct, la casa de licitații Christie din Paris.
Evenimentul, care era de fapt o strângere de fonduri, a fost amânat de două ori. Prima oară, amânarea a fost necesară pentru a avea mai mulți participanți, iar a doua oară a intervenit criza de coronavirus.
Premiul, intitulat „Nature Morte", este o natură statică din 1921. Mărimea este una relativ mică, 23 cm x 46 cm, iar aceasta conține un pahar cu absint și un ziar, pe o masă.
În total, strângerea de fonduri a adunat 5,1 milioane euro, adică 51.000 de bilete de tombolă în valoare de 100 euro fiecare. Aproximativ 29% dintre bilete au fost vândute în Franța, urmate de Statele Unite și Elveția.
Organizatorii au transmis că 4,2 milioane euro se vor îndrepta către construirea infrastructurii de apă potabilă în școlile și satele din Madagascar, Maroc și Camerun.
Miliardarul David Nahmad care a oferit pictura Picasso va primi 900.000 de dolari, donând astfel 100.000 de dolari pentru fundație. „Picasso ar fi iubit o astfel de operațiune, fiindcă era o persoană cu mult interes față de cauzele sociale și umanitare", a spus organizatorul Peri Cochin.
„Această criză de coronavirus a subliniat cât de important este să te speli pe mâini, iar acest lucru poate fi făcut doar cu apă curată", a adăugat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News