Căștile folosite de pompierii de la Crevedia, topite de foc? Raed Arafat, întrebat cât de mult protejează echipamentele pe care le au salvatorii

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Raed Arafat, șeful DSU, a vorbit despre echipamentele pompierilor care au intervenit la Crevedia.

Raed Arafat, șeful DSU, a fost întrebat de jurnaliști despre cât de sigure sunt echipamentele folosite de pompierii care au intervenit la exploziile de la Crevedia, în contextul în care pe Internet circulă imagini care arată că unele dintre căștile salvatorilor au fost topite.

VEZI ȘI: Exploziile de la stația GPL din Crevedia, surprinse pe camerele de supraveghere de la poligonul lui Titi Aur - Video în articol

Întrebat dacă este ceva în neregulă cu aceste căști, Raed Arafat a spus: "Eu nu am văzut astfel de poze și dacă le vom vedea, le vom analiza. Pe Internet circulă multe. Asta spre exemplu este o cască pe care eu nu am văzut să fie folosită de pompierii noștri în ultima perioadă. Dumneavoastră îmi arătați o cască argintie, pompierii noștri au căști roșii în mare parte. Dacă cineva a avut cască personală, înseamnă că avem o problemă.

Deci această cască argintie nu știu să facă parte din dotare. Nu este o cască care să fie folosită la noi în dotare. V-ați pus problema că poate luați de pe Internet și niște chestii care nu sunt reale și care sunt false? Eu asta trebuie să verific, dacă a fost a lor. Se va verifica la nivelul Inspectoratului. Dacă au fost căști care au fost afectate și nu au protejat oamenii... Dacă au fost un pic afectate la exterior ele au protejat oamenii, și-au făcut treaba".

Raed Arafat: Pompierii sunt bine echipați

Întrebat dacă echipamentul folosit de pompieri i-a protejat cu adevărat, șeful DSU a spus: "Arsurile care au apărut, au apărut la nivelul mâinilor la unii care poate nu au purtat mănușile chiar dacă există mănuși și da, poate că unii au fost foarte aproape și au avut arsuri mai mari. Acest lucru se știe că avem doi care au fost transferați în stare critică mai ales că aveau și leziuni de inhalație, dar analiza echipamentelor tot face parte din analiza internă pe care o fac pompierii.

Orice sesizare de echipamente, că a fost vreo problemă, normal că Inspectoratul General și inspectoratele unde a fost această problemă trebuie să le analizeze și analiza o fac experții în acest domeniu, nu o fac eu aici după o poză din care e clar că această cască nu face parte din dotarea lor. Pompierii sunt bine echipați și au primit în ultima perioadă multă dotare care a ajutat inclusiv în această intervenție".

VEZI ȘI: De ce sunt atât de mulţi pompieri răniţi în intervenţia de la staţia GPL

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel