Castraveți murați, rețetă din Viscri, satul unde Prințul Charles are casă

castraveți
castraveți

Castraveții murați sunt sănătoși și foarte delicioși.

Rețeta pentru castraveți murați în saramură conține 12 condimente. Vorbim despre secretul femeilor din Viscri, satul unde Prințul Charles are casă.

Reteța a fost explicată de Caroline Fernolend

"Se aleg castraveți de mărime potrivită, se spală cu apă rece apoi se pun într-un vas cu apă rece peste care se presară aproximativ o mână de sare, și se lasă 24 de ore. Se aruncă apoi zeama lăsată și se așează în borcan pentru iarnă. Din grădină aduc câteva frunze de vișin, frunze de țelină, un morcov sau mai mulți, după câte borcane avem cu castraveți, un strugure—doi necopți, hrean proaspăt, usturoi, cimbru, mărar, un măr, pătrunjel rădăcină, foi de dafin și piper. Toate se pun în borcan printre castraveți, iar deasupra crenguțe de cimbru și mărar.

Se încălzește apoi apa, care nu se fierbe, doar se încălzește, iar la un litru de apă pun două linguri de sare și o lingură de zahăr. Torn compoziția în borcane care se lasă descoperite, fără capac sau celofan, 10 zile, timp în care, în fiecare zi se aruncă spuma care se face deasupra castraveților, în urma fermentației. După 10 zile, când compoziția se limpezește, borcanele se leagă la gură și se păstrează fără probleme chiar și doi ani", a explicat Caroline Fernolend pentru Agerpres.

În cazul în care se pune oțet în loc de apă, în compoziție se pun două linguri de zahăr și una de sare, foi de dafin și piper, iar deasupra borcanului fire de hrean, fără alte condimente. Rețetele sunt valabile și pentru gogonele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel