Cât a obținut fiecare candidat la Congresul PSD. Topul popularității în partid

congresul-psd
congresul-psd

Congresul PSD, organizat pe parcursul a două zile, sâmbătă și duminică, la Sala Palatului, s-a încheiat. Spre deosebire de Convenția Națională a PDL, alegerea noului lider al PSD, precum și componența noului Birou Permanent Național al partidului, a decurs fără incidente, cu excepția îmbulzelii înregistrate în momentul în care cei 4.200 de delegaţi, prezenți la eveniment s-au dus să îşi ia cartelele de vot. 

La alegerile interne din PSD au fost înregistrate, însă, două premiere. În principal, la reuniunea de la Sala Palatului s-a experimentat în premieră votul electronic, dar a fost și pentru prima dată când la un Congres PSD nu a fost anunțat, odată cu numele celor aleși în conducerea partidului, și numărul de voturi obținut de fiecare candidat în parte.

Conform listei publicate de site-ul pesurse.ro, fostul și vechiul lider al social-democraților, Victor Ponta, a întrunit 3.851 de voturi pentru, dintr-un total de 3.932 voturi exprimate, în timp ce Liviu Dragnea a fost votat, pentru funcția de președinte executiv al PSD, de către 3.807 delegați, dintre cei 3.932 care au votat.

Dintre toți social-democrații care au candidat pentru o funcție de conducere în PSD, numărul cel mai mare de voturi favorabile l-a avut actualul ministru al Tineretului și Sportului, Nicolae Bănicioiu, care a devenit unul din cei opt vicepreședinți la nivel național cu 3.616 voturi.

Vezi aici câte voturi au obținut candidații pentru funcțiile de conducere din PSD  la Congresul partidului din 19 - 20 aprilie 2013

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel