Cea mai grasă pisică din lume și-a pierdut titlul din Cartea Recordurilor, și asta pentru că a slăbit considerabil. Iată cum!
Patch, supranumită „cea mai grasă pisică pe care a văzut-o vreodată cineva”, a trecut printr-o transformare uluitoare care a făcut-o să-și piardă titlul de cea mai mare felină din lume dar, în schimb, să fie mai sănătoasă. În doar un an de la momentul în care a fost salvată și adusă la Richmond Animal Care and Control (RACC), unde cântărea aproape 19 kilograme, această pisică a reușit să slăbească peste șase kilograme și acum se poate bucura din plin de o viață activă.
Povestea impresionantă a lui Patch a început când RACC a prezentat-o publicului printr-o postare pe Facebook, atrăgând atenția asupra stării sale precare și descriind-o ca fiind în stadiul de obezitate morbidă. Organizația căuta un stăpân iubitor care să îi ofere acestei pisici șansa la o viață mai bună.
„Te-ai întrebat cum ar fi să adopți cea mai grasă pisică pe care a văzut-o cineva vreodată? Dacă da, avem această pisică pentru tine”, se arată în postarea publicată de RACC pe contul de Facebook. „Faceți cunoștință cu Patch și cu toate cele 19 kilograme. Ține o dietă acum și are un plan de exerciții fizice foarte bine structurat”.
Anunțul organizației a devenit viral imediat, ajungând și la urechile lui Kay Ford care tocmai își dorea să adopte un animal de companie supraponderal. Când fiica sa i-a arătat fotografia cu Patch, Ford a reacționat prompt, depunând imediat o cerere de adopție.
„I-am anunțat că dieta ei specială nu o să fie o problemă pentru mine. Am avut un câine care a făcut chimio timp de trei ani și i-am oferit o viață bună”, a povestit Ford pentru revista People. „Nu m-am trezit în acea dimineață cu gândul că voi adopta o pisică supraponderală, dar în după-amiaza aceea era deja la mine acasă”.
Patch, care ani de zile nu a putut să sară în pat și nici să se spele ca orice pisică, a făcut progrese remarcabile sub îndrumarea și îngrijirea lui Ford. Cu ajutorul ei, pisica a reușit să piardă în greutate într-un ritm sănătos și să își îmbunătățească starea de sănătate și mobilitatea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu