Rezidenţii români au cheltuit, în primul trimestru al acestui an, 2,34 miliarde lei pentru călătorii de vacanţă şi afaceri, din care 77,6% pentru cele care au vizat destinaţii interne, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
Din totalul cheltuielilor turistice pentru călătorii de vacanţe în trimestrul I 2020, 81,3% au reprezentat cheltuielile pentru călătoriile în ţară, iar 18,7% pentru călătorii în străinătate. În perioada menţionată, ponderea călătoriilor pentru vacanţe în total călătorii a fost de 91,2%, fiind comparabilă cu trimestrul I 2019, în timp ce călătoriile pentru afaceri şi motive profesionale au reprezentat 3,6 %. Cele mai multe călătorii pentru vacanţe au avut ca durată 1-3 înnoptări (68,9% din total călătorii de vacanţe), transmite Agerpres.
Ca şi în anii anteriori, s-a menţinut constantă preferinţa turiştilor români privind modalitatea de cazare în cadrul călătoriilor pentru vacanţe, 67,7% dintre aceştia preferând cazarea la rude şi prieteni. Urmează cazarea în alte unităţi de cazare (cabane turistice, pensiuni turistice, pensiuni rurale, bungalouri, spaţii de cazare pe nave) cu 13,5% şi hoteluri şi unităţi similare (moteluri, hanuri, vile turistice) cu 12,6%.
În cadrul călătoriilor de afaceri şi motive profesionale, turiştii români s-au cazat în proporţie de 37,1% în hoteluri şi unităţi similare (moteluri, hanuri, vile turistice). Alte două modalităţi de cazare au fost utilizate în proporţie de 25,5% la rude şi prieten, respectiv în alte tipuri de cazare fără plată, 21,5%. Luna de vârf pentru călătoriile de vacanţe atât în ţară cât şi în străinătate a fost luna ianuarie, cu ponderi de 72,5% din totalul călătoriilor interne şi de 63,5% din totalul călătoriilor externe. Luna de vârf pentru călătoriile de afaceri a fost februarie atât pentru călătoriile interne, cu o pondere de 46,4% cât şi pentru călătoriile externe, cu o pondere de 43,4%.
În proporţie de 96,3% călătoriile pentru vacanţe în străinătate realizate în trimestrul I 2020 au avut ca destinaţie ţări din Europa, ţările Uniunii Europene reprezentând 85,0% din totalul acestor călătorii. INS precizează că instituirea stării de urgenţă, prin Decretul nr.195 din 16 martie 2020 emis de Preşedintele României, privind răspândirea pandemiei de COVID-19, a afectat puternic colectarea datelor, în special în cazul cercetărilor care se desfăşoară în gospodării şi care presupun contactul direct cu respondenţii.
"În aceste condiţii, pentru cercetarea Cererea turistică a rezidenţilor din România în trimestrul I 2020, din 8.454 de gospodării (eligibile) din eşantionul realizat, 6.973 de gospodării au acceptat interviul, 309 de gospodării care au refuzat interviul, iar 1.057 de gospodării au fost imposibil de contactat. Comparativ, pentru aceeaşi perioadă din anul 2019 am avut 8.454 de gospodării (eligibile) din eşantionul realizat, 7.687 de gospodării au acceptat interviul, 225 de gospodării care au refuzat interviul, iar 428 de gospodării au fost imposibil de contactat", menţionează reprezentanţii INS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu