INS. Cât au cheltuit turiștii nerezidenți în România

INS a anunțat cifrele cu privire la cât au cheltuit turiștii nerezidenți sosiți în România.

Institutul Național de Statistică a anunțat astăzi că turiştii nerezidenţi sosiţi în România au cheltuit în medie 2409,3 lei/persoană.  În semestrul I 2018 numărul de turişti nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective a fost de 1273,4 mii, iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 3067,9 milioane lei. În semestrul doi a fost de 793,0 mii, iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 1937,7 milioane lei.

Motivele sejururilor

"Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România în trimestrul II 2018 l-a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (58,5% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 60,1% din total.
Cel de al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenţi în România l-a reprezentat călătoriile în scop particular (41,5% din numărul total de turişti nerezidenţi), dintre acestea evidenţiindu-se călătoriile pentru vacanţe (71,2%). Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi", conform INS.

Încredere în agențiile de turism

Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România, 49,2% şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism iar 34,1% și-au organizat singuri sejurul.

Principalul mijloc de transport utilizat de turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România a fost avionul (79,6% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au reprezentat 10,8%, urmate de autocare şi autobuze cu 7,8% și alte mijloace (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.) 1,8%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel