Cât cântărește sufletul? Nu are 21 de grame!

Sufletul a fost dintotdeauna un concept misterios şi trăsătura centrală a multor religii care susţin că cei ce trec în nefiinţă rămân în eternitate prin prezenţa sufletului nemuritor. Inclusiv, oamenii de ştiinţă s-au preocupat de existenţa sufletului ani de zile, în speranţa că vor reuşi într-o zi să afle... cât cântăreşte, ce densitate are şi sub ce formă se prezintă. Un experiment macabru chiar a presupus ca omul care şi-a dat ultima suflare să fie înconjurat de mai mulţi academicieni dotaţi cu diverse aparate de măsură, scannere şi aparate de fotografiat. Da, a fost şi fotografiat, însă pozele nu ne spun deocamdată prea multe iar cei mai mulţi cred chiar că sunt trucate. Aşa că dacă ați auzit vreodată că sufletul cântărește 21 de grame sau ați văzut filmul „21 de grame” din 2003, care face aluzie la acest fapt, ați auzit de fapt rezultatele acestui experiment destul de neobișnuit.

Câte grame are, de fapt?

Cât cântărește sufletul cu adevărat? Ei bine, vestea proastă este că... nimeni nu poate spune cu siguranță. Știința nu poate dovedi că sufletul există, iar oamenii de știință nu îl pot cântări. Dar povestea bizară a încercării unui medic de a face acest lucru merită aflată. Povestea începe la începutul secolului trecut în Dorchester, un cartier din Boston. Un medic reputat, pe nume Duncan MacDougall, avea o idee fixă: Dacă oamenii au suflete, s-a gândit el, acele suflete trebuie să ocupe spațiu. Și dacă sufletele ocupă spațiu, ele trebuie să aibă și masă, relatează Live Science.

Cum a fost cântărit sufletul

Exista doar o modalitate de a afla, a raționat MacDougall. „Deoarece… substanța luată în considerare în ipoteza noastră este legată organic de corp până când are loc moartea, mi se pare mai rezonabil să cred că trebuie să fie o formă de materie gravitativă și, prin urmare, capabilă să fie detectată cântărind un om în timp ce moare”, a scris el în lucrarea științifică pe care avea să o publice abia în 1907 despre munca sa. MacDougall a făcut echipă cu Dorchester’s Consumptives’ Home, un spital caritabil pentru tuberculoză în stadiu avansat, boală incurabilă la acea vreme. MacDougall a construit un cântar capabil să susțină un pat și un bolnav de tuberculoză aflat pe moarte. Tuberculoza a fost o boală convenabilă pentru acest experiment, a explicat MacDougall în lucrarea sa, deoarece pacienții au murit „foarte epuizați” și fără nicio mișcare care să zguduie cântarul.

Primul pacient al lui MacDougall, un bărbat, a murit pe 10 aprilie 1901, greutatea arătată de cântar scăzând brusc cu 21,2 grame. Și în acel moment a apărut legenda. Nu a contat prea mult faptul că următorul pacient al lui MacDougall a pierdut 14 grame la 15 minute după ce a încetat să respire sau că al treilea caz a arătat o pierdere inexplicabilă, în doi pași, de 28,3 g cu un minut mai târziu, scrie descoperă.ro. MacDougall nu a ținut cont de Cazul 4, o femeie decedată din cauza diabetului, deoarece cântarul nu era bine calibrat, în parte din cauza unei „interferențe mari din partea oamenilor care se opun muncii noastre”, ceea ce ridică câteva întrebări la care MacDougall nu părea dornic să răspundă în lucrarea lui. Cazul 5 a pierdut 10,6 grame, dar cântarul a funcționat defectuos după aceea, ridicând întrebări și despre această măsurătoare. MacDougall încă își ajusta cântarul în timp ce pacientul din Cazul 6 deceda.

Câinii nu au suflet?

MacDougall a repetat apoi experimentele pe 15 câini și nu a găsit nicio scădere în greutate, acest lucru indicând, în opinia sa, că niciun câine nu are... suflet. MacDougall și-a raportat rezultatele în 1907, în revista American Medicine și Journal of the American Society for Psychical Research. De asemenea, a fost publicat şi articol în The New York Times care susţine această teorie. Studiul lui MacDougall a avut o un eșantion minuscul, iar rezultatele lui au fost foarte diferite, așa că chiar și la acea vreme, acest lucru a adus îndoieli.Spre meritul lui MacDougall, el a recunoscut că erau necesare mai multe măsurători pentru a confirma că sufletul are greutate. Acest lucru nu s-a întâmplat, în parte din motive etice și în parte pentru că experimentele au fost puțin… dubioase.

Un fermier din Oregon a încercat, la începutul anului 2000, să reproducă experimentul de cântărire a sufletului folosind 12 oi, conform cărții „Spook: Science Tackles the Afterlife”, a lui Mary Roach. Majoritatea oilor au câștigat între 30 și 200 de grame, dar doar pentru câteva secunde, înainte ca oile să revină la greutatea inițială.

O cercetare abandonată

Roach a mai scris și că dr. Gerry Nahum, un inginer chimist și medic care era la acea vreme la Școala de Medicină a Universității Duke, a dezvoltat o ipoteză conform căreia sufletul (sau cel puțin conștiența) trebuie asociat cu informația, ceea ce este echivalent cu o anumită cantitate de energie. Deoarece ecuația E = mc² spune că energia este egală cu masa înmulțită cu viteza luminii, la pătrat, această energie ar putea, în esență, să fie cântărită cu instrumente electromagnetice suficient de sensibile. Nahum nu a primit finanțare pentru experimente care să dovedească dacă are dreptate. Acum lucrează pentru Bayer Pharmaceuticals. (Roach a scris că Nahum nu voia să facă același lucru ca MacDougall și să-și facă testele pe oameni. În schimb, el dorea să folosească lipitori ca subiecți.) Cert este că întrebarea „cât cântărește sufletul?” va rămâne, cel puţin o bună vreme de acum încolo dacă nu pentru totdeauna, fără răspuns.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News