Cât câștigă și cât cheltuiesc românii. Ce ai face cu 202 lei

Venituri Cheltuieli
Venituri Cheltuieli

Un comunicat remis de Institutul Național de Statistică arată ce venituri și ce cheltuieli au avut românii în ultimul trimestru al anului 2012. De asemenea, sunt prezentate modurile în care sunt dobândite veniturile și pe ce își cheltuiesc românii banii.

În trimestrul IV 2012, veniturile totale ale populaţiei, medii lunare pe o gospodărie, au fost de 2.566 lei. Veniturile băneşti medii au reprezentat 81,6%. Cheltuielile totale au fost, în medie, de 2.364 lei lunar pe o gospodărie. Cheltuielile de consum medii au reprezentat 71,9%.Veniturile gospodăriilorPotrivit rezultatelor anchetei bugetelor de familie, în trimestrul IV al anului 2012, veniturile totale medii lunare au reprezentat, în termeni nominali, 2.566 lei pe gospodărie şi 894 lei pe persoană. Veniturile băneşti au fost, în medie, de 2.094 lei lunar pe gospodărie (729 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 473 lei lunar pe gospodărie (165 lei pe persoană). Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (48,9% din veniturile totale ale gospodăriilor în trimestrul I, 50,5% în trimestrul II, 51,1% în trimestrul III, respectiv 49,9% în trimestrul IV 2012). La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (22,5%), veniturile din agricultură (3,6%), veniturile din activităţi neagricole independente (2,3%) şi cele din proprietate şi din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei (1,5%). O pondere importantă deţin şi veniturile în natură (18,4%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (16,6%).Cheltuielile gospodăriilorCheltuielile totale ale populaţiei, au fost, în trimestrul IV 2012, în medie, de 2.364 lei lunar pe gospodărie (823 lei pe persoană) şi au reprezentat 92,1% din nivelul veniturilor totale. Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.). Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere foarte mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei (doar 0,3%). Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în trimestrul IV 2012, în medie, 41,8% din consumul gospodăriilor.

O componentă a consumului, cu pondere relativ mare în cheltuieli, este legată de locuinţă (apă, energie electrică şi termică, gaze naturale, combustibili, mobilier, dotarea şi întreţinerea locuinţei). În trimestrul IV 2012, aceasta a reprezentat 20,5% din cheltuielile totale de consum. În cadrul cheltuielilor cu locuinţa cea mai mare pondere a deţinut-o cheltuielile necesare funcţionării şi încălzirii locuinţei (16,7%). La polul opus s-au situat cheltuielile efectuate de gospodării pentru hoteluri, cafenele şi restaurante (1,3%) şi cele pentru educaţie (0,7%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel