Cât costă nervii lui Cristiano Ronaldo după ce a dat de pământ cu telefonul unui spectator

Cât costă nervii lui Cristiano Ronaldo după ce a dat de pământ cu telefonul unui spectator
Cât costă nervii lui Cristiano Ronaldo după ce a dat de pământ cu telefonul unui spectator

Fostul atacant al lui Manchester United, Cristiano Ronaldo, a fost sancţionat de Federaţia engleză de fotbal (FA) cu două meciuri suspendare şi cu o amendă de 55.000 de euro pentru că a dat de pământ cu telefonul mobil al unui fan, scrie EFE. 

După o înfrângere în Premier League pe 9 aprilie împotriva lui Everton, Cristiano Ronaldo a aruncat la pământ telefonul mobil al unui fan în timp ce mergea spre tunelul vestiarului. După cum a explicat Federaţia engleză într-un comunicat, Cristiano Ronaldo a recunoscut acuzaţiile care i-au fost aduse, acelea de comportament impropriu şi violent.

Decizia FA vine într-un moment în care Cristiano Ronaldo şi-a reziliat contractul cu Manchester United, astfel încât, dacă nu va mai juca în Anglia, nu va mai executa pedeapsa cu suspendarea.

Pe 9 aprilie, când Red Devils tocmai pierduseră cu 1-0 în faţa lui Everton, un videoclip care a fost difuzat pe scară largă îl înfăţişa pe portughez lovind mâna unui adolescent în timp ce se îndrepta spre vestiar.

Jucătorul şi-a cerut scuze în aceeaşi seară pe contul său de Instagram. 'Comportamentul atacantului după fluierul final a fost inadecvat şi/sau violent', a scris atunci FA într-un comunicat.

VEZI ȘI - Cristiano Ronaldo se desparte de Manchester United cu efect imediat, a anunţat clubul englez

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo, aflat în prezent în Qatar pentru Cupa Mondială, se desparte de Manchester United 'de comun acord, cu efect imediat', a anunţat marţi clubul englez de fotbal într-un comunicat de presă citat de AFP şi DPA.

'Clubul îi mulţumeşte pentru uriaşa sa contribuţie în cele două perioade în care a jucat pe Old Trafford, marcând 145 de goluri în 346 de meciuri, şi îi doreşte succes în viitor, la fel ca familiei sale', a adăugat Manchester United în legătură cu plecarea vedetei în vârstă de 37 de ani, care a adus recent critici dure antrenorului Erik ten Hag şi şefilor clubului într-un interviu pentru canalul TalkTV.

'Toată lumea de la Manchester United rămâne concentrată pentru ca echipa să continue să progreseze sub Erik ten Hag şi să colaboreze pentru a avea succes pe teren', a adăugat United în comunicat. Portughezul a dat publicităţii propriul său comunicat: 'În urma discuţiilor cu Manchester United, am convenit de comun acord să încheiem contractul nostru mai devreme. Iubesc Manchester United şi iubesc suporterii, asta nu se va schimba niciodată. Cu toate acestea, mi se pare momentul potrivit să caut o nouă provocare. Doresc succes echipei pentru restul sezonului şi pentru viitor'.

Manchester United anunţase, vineri, că va 'lua măsuri adecvate' ca răspuns la afirmaţiile lui Ronaldo, care l-au vizat şi pe Ten Hag. Căpitanul 'Seleccao' dispută în Qatar a cincea sa Cupă Mondială şi probabil ultima din carieră, putând deveni primul jucător din istorie care să înscrie la cinci ediţii diferite. 

Vezi și - Cristiano Ronaldo ar putea rămâne în Arabia Saudită, după CM 2022. Ofertă astronomică

Starul portughez Cristiano Ronaldo, care tocmai şi-a reziliat contractul cu Manchester United, ar putea rămâne în Orientul Mijlociu după Cupa Mondială de fotbal din Qatar, la care participă în prezent cu selecţionata ţării sale, informează presa spaniolă.

În vârstă de 37 de ani, Ronaldo ar fi dorit să revină la Real Madrid după despărţirea de United, în condiţiile în care campioana en titre a Spaniei caută un înlocuitor pentru francezul Karim Benzema (accidentat). Această variantă nu este însă posibilă, deoarece "clubul blanco nu vede clar rolul pe care portughezul l-ar avea în echipă şi nu vede nici sensul sportiv al întoarcerii sale" pe Santiago Bernabeu, scrie cotidianul catalan Sport.

Cea mai posibilă destinaţie a atacantului lusitan pare să fie în acest moment Arabia Saudită, unde este dorit de clubul Al-Nassr, conform ziarului madrilen Marca, care reaminteşte că, în vara trecută, Cristiano Ronaldo "a primit numeroase oferte" din această ţară arabă. Cea mai importantă dintre aceste oferte a fost un contract pe doi ani, în valoare totală de 242 de milioane de euro, pe care "portughezul a respins-o, în ideea de a continua să lupte pentru titluri importante şi de a-şi creşte datele şi cifrele în Liga Campionilor, lucru pe care nici Manchester United nu i l-a putut oferi".

Cristiano Ronaldo pare acum decis să dea curs oferite din Arabia Saudită, în condiţiile în care niciunul dintre granzii Europei nu mai pare interesat în acest moment de golgheterul all time la Ligii Campionilor, în principal din cauza costurilor ridicate pe care le implică prezenţa sa, atât pe plan sportiv, cât şi al convieţuirii în vestiar.

"Proprietarul lui Al-Nassr, prinţul Faisal Bin Turki, caută să dea o lovitură de efect, iar rolul lui Cristiano Ronaldo ar fi să pună echipa şi competiţia pe hartă. Propunerea este foarte apropiată de cea primită vara trecută", iar portughezul "pare hotărât să facă pasul" de această dată, mai scrie publicaţia madrilenă.

Ronaldo, cel mai bun marcator al unei echipe naţionale, cu 117 goluri înscrise în 191 de selecţii, se pregăteşte să ia parte la cea de-a cincea Cupă Mondială din cariera sa. Portugalia va debuta în competiţie joi, când va înfrunta Ghana într-un meci din Grupa H.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel