Vezi în articol cât costă să mergi la schi în România, comparativ cu Bulgaria și Austria.
Jurnaliștii de la Antena 3 CNN au analizat cât costă să mergi la schi în România, comparativ cu Bulgaria și Austria, alte locații preferate de români în această perioadă a anului.
Astfel, potrivit acestora Predeal este una dintre cele mai scumpe stațiuni de schi din România. Un skipass de o zi în 2023 costă 265 de lei. Pentru un copil prețul a crescut la 125 lei, de la 110 lei, cât era în 2022. Astfel, o familie cu doi copii care vrea să schieze un weekend întreg la Predeal va trebui să scoată din buzunar peste 1.500 lei.
La Sinaia, un skipass de o zi costă între 210 și 230 lei. Pentru un copil skipass-ul este între 135 și 150 lei. Astfel, și în Sinaia, un weekend de schi pentru o familie cu doi copii costă peste 1.500 lei.
Poiana Brașov era în anii trecuți una dintre cele mai scumpe stațiuni montane de la noi din țară, dar în acest an prețurile sunt mai mici decât în Predeal sau decât în Sinaia. Skipass-ul de o zi, pentru adulți, costă 200 lei, în creștere de la 170 lei anul trecut, iar pentru copii 120 lei, în creștere de la 100 lei anul trecut. Un weekend pentru o familie cu doi copii, va costa, așadar, aproximativ 1.300 lei.
La Rânca, un skipass de o zi pentru un adult costă 120-130 lei, iar pentru copii 60 lei. Așadar, aici o familie cu doi copii va plăti 800 lei.
Pentru un weekend la domeniul schiabil din Transalpina Voineasa, un adult poate schia cu 170 lei pe zi, iar un copil cu 105 lei. O familie cu doi copii scoate ar trebui să scoată din buzunar aproximativ 1.100 lei.
În stațiunea Straja din Hunedoara, un skipass pentru un adult costă 160 lei pe zi.
Dacă analizăm prețurile din Bulgaria, vedem că la Bansko acestea sunt și mai mici decât în România. Pentru un skipass pe o zi, costul este de 90 de leva, ceea ce înseamnă aproximativ 228 lei, pentru adulți și pentru copii 45 de leva, adică 114 lei.
În Austria, în faimoasa stațiune de schi Kit Buelle, prețul variază în funcție de sezon. În extra-sezon, un preț de skipass este de 60 euro pentru un adult, adică aproximativ 300 lei, iar pentru un copil 30 euro, adică 150 lei. Dacă vorbim despre sezonul de vârf, prețurile urcă la 72 euro, adică 358 lei pentru un adult și 36 euro pentru un copil, adică 180 lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News