Oamenii de știință au dat verdictul privind emisiile totale ale mașinilor electrice, de la producție până la reciclare.
Publicitate
Un nou studiu a spulberat în sfârșit mitul cum că mașinile electrice nu sunt cu mult mai ecologice decât autoturismele cu motoare cu combustie internă. Conform The Verge, în timpul ciclului „vieții” unei astfel de mașini, de la obținere materialelor până la construcția vehiculului, sunt emise mai puține gaze cu efect de seră față de o mașină tradițională, arată cercetarea.
Acest lucru este adevărat la nivel mondial, fie că mașina este încărcată în Europa unde sunt mai multe surse de electricitate din regenerabile, fie că mașina este încărcată în India unde curentul electric este produs în mare parte prin arderea cărbunelui.
Nu este o mare surpriză, fiindcă combustibilii fosili sunt motivul pentru care ne luptăm cu criza climatică. Tocmai din acest motiv, guvernele mondiale de la cel din California până la conducerea Uniunii Europene au propus să scoată din uz motoarele cu combustie internă în următorii 14 ani. În ciuda mișcării către ecologizarea transportului, mai sunt unii care spun că mașinile electrice sunt atât de verzi cât sunt de verzi rețelele de electricitate unde sunt încărcate. Acest lucru este fals, arată studiul prezent.
„Avem foarte multe încercări de lobby din partea industriei auto prin care se induce ideea că mașinile electrice nu sunt mult mai verzi dacă luăm în calcul producerea bateriei și electricității. Am vrut să vedem dacă aceste argumente sunt adevărate”, a spus Georg Bieker de la Consiliul Internațional al Transportului Curat (ICCT). Analiza ICCT a arătat că aceste spuse nu sunt corecte.
Raportul estimează emisiile unei mașini electrice de dimensiuni medii înscrise în 2021 în India, China, SUA sau Europa (70% dintre mașinile noi sunt vândute în aceste piețe). Gazele cu efect de seră sunt cu 66-69% mai puține în cazul unei mașini electrice față de cele emise de mașinile pe benzină. În SUA, procentul este cuprins între 60 și 68. Situația nu este atât de clară în China și India, unde o mașină electrică reduce emisiile cu 37-45%, respective 19-34%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu