Cât de des îți schimbi pijamalele? Vezi cât de important e acest obicei pentru sănătate

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Pijamalele ar trebui schimbate cât mai des. Astfel, evităm infecţiile şi acumularea de bacterii pe piele.

Un sondaj realizat în Marea Britanie a arătat că numeroşi britanici poartă o pijama timp de două săptămâni sau mai mult, înainte de a o schimba cu alta curată. Un expert în igienă a atras însă atenţia asupra pericolelor pe care le implică schimbarea prea rar a hainelor de casă şi de dormit.

Rezultatele sondajului au scandalizat-o pe prof. Sally Bloomfield, specialist în igienă, de la London School of Hygiene & Tropical Medicine, care a avertizat că purtarea timp de două săptămâni a aceleiaşi lenjerii de noapte poate duce la infecţii ale pielii sau cistite. Ea a explicat că pijamalele sunt în contact direct cu pielea, iar aceasta se descuamează, eliminând celule moarte pline de microorganisme. Aceste microorganisme fac parte din microbiomul obişnuit al corpului uman, dar fiecare regiune a corpului are microbiomul său specific, iar dacă unele dintre microorganisme ajung în altă zonă decât cea în care trăiesc în mod obişnuit, pot provoca îmbolnăviri. Pentru toate aceste motive, prof. Bloomfield recomandă ca pijamalele nu fie lăsate să ajungă încărcate cu bacterii; ea recomandă să fie spălate cel puţin o dată pe săptămână.

De ce să îți schimbi pijamalele mai des

Pijamalele sunt articole vestimentare care stau direct pe piele, iar celulele mor și cad destul de rapid – astfel că ne "schimbăm" pielea într-un ritm alert. Mai mult decât atât, toate acele celule moarte rămân în țesăturile pijamalelor și fac un mediu propice de dezvoltare a microorganismelor. Multe dintre bacterii pot fi inofensive, însă sunt mulți oameni care "poartă" pe piele bacterii precum stafilococul sau E.coli. Din cauza stafilococului pot apărea infecții la nivelul pielii, dacă bacteria intră în zgârieturi sau răni, iar din cauza E.coli apar infecții urinare. Așadar, sfatul oamenilor de știință este să îți schimbi pijamalele după 3-4 purtări. Iar dacă faci duș înainte de culcare – de fiecare dată înainte să îți îmbraci pijamalele – atunci poți lungi perioada până la o săptămână (aproximativ șapte purtări).

Cum speli pijamalele corect

Pijamalele mai groase sau din materiale poroase trebuie spălate pe dos în mașina de spălat, la temperaturi înalte, ca să fie eliminate toate celulele moarte pătrunse în țesătură. Celelalte pijamale ar trebui spălate la temperaturi înalte – dacă rezistă – fie călcate cu fierul de călcat odată ce s-au uscat, pentru a elimina eventualele bacterii rămase pe ele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel