Vaccinul Pfizer Covid-19 pare să acționeze împotriva mutațiilor descoperite, se arată într-un studiu recent.
Un nou studiu oferă dovezi timpurii că un vaccin Covid-19 ar putea fi eficient împotriva a două noi variante de coronavirus identificate pentru prima dată în Africa de Sud și în Regatul Unit, scrie CNN.
Cele două virusuri împărtășesc o mutație cunoscută sub numele de N501Y, despre care oamenii de știință își fac griji că ar putea permite virusului să se sustragă de protecția imunitară generată de un vaccin.
Mutația N501Y pare să ajute virusul să se atașeze de celulele umane, ceea ce poate explica parțial de ce aceste noi tulpini par a fi mai transmisibile. Studiul efectuat de cercetători de la Pfizer și de la Universitatea din Texas Medical Branch nu testează gama completă a acestor mutații.
Într-o declarație de luna trecută, Pfizer a spus că a efectuat teste similare pe „tulpini multiple mutante, iar până în prezent s-a găsit o acoperire consecventă a tuturor tulpinilor testate”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu