Este ocuparea centralei Zaporojie o problemă gravă? Avem motive să ne îngrijorăm? Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, vine cu lămuriri.
Publicitate
Într-o postare pe Telegram duminică, 7 august, compania ucraineană Electroatom a anunțat că rachetele rusești loviseră, cu o zi mai devreme, un depozit unde se aflau 174 de containere cu reziduuri nucleare. Totodată, fuseseră deteriorate monitoarele de control al nivelului radiațiilor, ceea ce face imposibilă detectarea scurgerilor radioactive. Un lucrător a fost spitalizat după ce a fost lovit de un șrapnel. Administrația instalată de ruși după ocuparea centralei Zaporojie susține că depozitul a fost lovit de forțele ucrainene, care ar fi folosit un lansator de rachete multiple.
Riscul unei catastrofe nucleare este cât se poate de real, după recentele bombardamente ale ușilor de la centrala Zaporojie, din sudul Ucrainei, spune șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi. La rândul său, compania ucraineană de stat din domeniul energiei nucleare, Energoatom, a anunțat că există „un risc serios” privind funcționarea în siguranță a unității. Energoatom susține că bombardamentele ruse au afectat grav unitatea de azot-oxigen a centralei. De asemenea, potrivit Agerpres, ambasadorul ucrainean pe lângă Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) spune că un accident la centrala nucleară ucraineană de la Zaporojie ocupată de Rusia ar fi mult mai grav decât dezastrele de la Cernobîl sau Fukushima. Ceea ce se va întâmpla pe o rază de 40 sau 50 de kilometri în jurul centralei categoric nu ar fi comparabil cu Cernobîl sau Fukushima, este afirmaţia lui Evgheni Zimbaliuk.
Cu toate acestea, Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, a declarat la Digi24: "În conferinţa ONU la New York se discută acum acest subiect. Mesajele care vin din Zaporojie sunt preocupante, e de înţeles de ce ucrainenii sunt atenţi la acţiunile militare ce se desfăşoară în zonă, cum este greu de înţeles de ce ruşii şi-ar ataca o centrală pe care deja o stăpânesc militar. În acest moment, într-adevăr, sunt lovituri, indiferent de unde, care generează un pericol iminent pentru că a fost oprit un reactor, acum sunt oprite instalaţiile de monitorizare, deci practic nu se poate şti ce se întâmplă în acea zonă. Nu am date şi nu-mi permit să arunc în spaţiul public informaţii care nu sunt verificate, având în vedere situaţia extrem de sensibilă, dar se pare că ocuparea militară şi acest pericol iminent greu verificabil dintr-o zonă terţă face parte dintr-o negociere. Din câte ştiu eu, există un fel de târg în legătură cu subiectul centralei de la Zaporojie, dar nu pot să spun care este miza pentru că nu am toate datele. Este un vector de presiune, dar nu neapărat în ideea unui accident nuclear care nu ar avea oricum un impact devastator, în zonă cel puţin".
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că orice șansă de negocieri va fi închisă dacă Rusia va organiza referendumuri în zonele ocupate și că cei care îi vor ajuta să facă asta vor fi trași la răspundere. "Nu vom ceda nimic din ce este al nostru", a afirmat el. Totodată, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut ca inspectorii internaționali să aibă acces la centrala nucleară Zaporojie, după ce Ucraina și Rusia s-au acuzat reciproc în weekend de bombardarea celei mai mari centrale atomice din Europa, scrie Reuters.
"Încercările Rusiei de a legitima prezenţa militară, pentru că aceste referendumuri au drept scop final acest aspect, au în spate ideea de a certifica pe tern cucerirea militară. Nimeni din Ucraina nu va putea vreodată să accepte o astfel de situaţie. La un moment dat, aceste regiuni atomizate de Kiev pot intra în diverse logici de agregare strategică, nu neapărat ca zone alipite federaţiei Ruse ci ca zone autonome în stil confederativ-elveţian în care să funcţioneze, de pildă, francize ale băncilor ruse, documentele să fie eliberate în limba rusă, practic, să poţi funcţiona în teritoriu după legea suveranităţii ruse, fără a se genera o alipire efectivă teritorială" a explicat fostul ministru de Externe al României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu