Medicul nutriționist Mihaela Bilic a spus cât de multă sare se regăsește în anumite alimente, subliniind faptul că până și în apă este prezentă.
"Ce înseamnă un gram de sare? Cum spune și povestea, iubirea maximă e ca sarea în bucate. Fără sare, mâncarea nu are gust. Dar și prea multă sare dăunează grav sănătății. Organizația Mondială a Sănătății recomandă un aport maxim de 5 g sare/zi, adică o linguriță. Atenție, nu e vorba doar de solnița cu sare, ci de toată sarea conținută deja în alimente. Campioni la aportul de sare sunt murăturile, sosurile, ronțăielile și mâncarea semipreparată. Sarea avem peste tot - și în pâine, și în biscuiți și chiar în apa de băut.
Iată ce înseamnă 1 g de sare:
- 2 felii pastramă
- 5 felii salam de Sibiu
- 1,5 felii șuncă de Praga
- 1 crenvurșt
- 2 felii de somon afumat
Tot 1 g de sare avem în 3 felii de pâine, 8-9 măsline, un cub de brânză sau cașcaval, un triunghi de brânză cu mucegai sau parmezan. La cât de multă sare există deja în produsele alimentare, eu zic că nu mai e nevoie să punem solnița pe masă", a scris nutriționistul Mihaela Bilic pe Facebook.
Și zahărul este "pus la zid" de medicul nutriționist.
"Zahărul scade imunitatea. Nu era destul că zahărul îngrașă, îmbătrânește, face carii dentare și crește colesterolul în sânge. Acum, aflăm că afectează grav rezistența organismului la boli.
Un studiu făcut de Universitatea Loma Linda din California a arătat că o doză de băutură răcoritoare, ce conține 7 lingurițe zahăr(30g) declanșează, după numai 5 minute, o scădere cu 35% a capacității de fagocitoză a globulelor albe responsabile de apărarea imunitară, efect ce durează câteva ore. Consumul a 100g zahăr, exact cât conține un litru de suc, duce la o scădere dramatică, de 97% a răspunsului imun!
Concluzia: zahărul rafinat nu conține nici nutrienti, nici oligoelemente, doar calorii goale. El favorizează procesele oxidative și inflamatorii, crește nivelul de aciditate din organism, fragilizează țesuturile și sistemul imunitar. Poate ne face viața mai dulce, dar ne “ruginește” mai repede", a scris Mihaela Bilic pe Facebook.
- Image by Racool_studio on Freepik
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu