Cercetătorii din România au realizat un experiment despre COVID-19. Cât ar putea rezista acesta pe o felie de pâine.
Cercetătorii de la Facultatea de Fizică din Bucureşti au reușit să demonstreze că virusul SARS-CoV-2 nu ajunge la alimentele ambalate, dar poate rămâne pe suprafața ambalajelor, totul după ce au colectat probe de la pacienții infectați cu COVID-19 de la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș”.
Astfel, potrivit lor, în cazul unei pâini ambalate în pungă, chiar dacă virusul nu reuşeşte să pătrundă prin ambalaj, poate rămâne chiar şi câteva ore pe suprafaţa atinsă de o persoană contaminată.
Una dintre concluziile studiului cercetătorilor de la Facultatea de Fizică arată că dacă o persoană infectată cu COVID-19 ar pune mâna pe o felie de pâine, virusul ar putea să rămână pe această suprafață cel puțin 180 de minute.
„Inoculăm pe o felie de pâine o soluție care are un anumit conținut de virus. Inoculăm și pe o folie de polipropilenă, ambalajul pâinii respective. După aceea prelevăm probele din fiecare și le ducem la microscopul de forțe atomice să vedem ce se întâmplă cu el”, a explicat Ioan Stamatin, profesor de fizică și cercetător.
„Din fericire, s-a constatat că virusul NU poate trece prin ambalaj, dar el poate fi pe suprafața ambalajului și rămâne pe suprafața ambalajului. Mare atenție atunci când cumpărăm de undeva de pe stradă, fast-food, toneta unui magazin. Dacă o persoană bolnavă le-a atins și avea pe mână secreții nazale sau din gură, sigur că virusul poate fi pe acest ambalaj și trebuie să fim foarte atenți. Ar trebui să scăpăm de aceste ambalaje într-un mod igienic. Coronavirusul ne face să fim mult mai atenți, dar infecțiile digestive existau și până acum. Nu trebuie să ne protejăm doar de această transmisie aeriană, ci să avem grijă și la transmisia prin obiecte”, a atras atenția nutriționistul Cristi Mărgărit, citează digi24.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu