Premierul Victor Ponta a explicat miercuri cât va dura criza politică din România, pornită în urma deciziilor președintelui Traian Băsescu de a nu semna memorandumul Guvernului cu FMI și de a respinge Bugetul pe 2014.
Primul-ministru este de părere că actuala criza politică nu va fi una de durată, urmând a fi depăşită în două-trei săptămâni, după revotarea bugetului de către Parlament. "Criza politică nu va fi durată şi de aceea vreau să-i mulţumesc guvernatorului (Mugur Isărescu, n.r.), care, ieri (marţi, n.r.), a fost la acea discuţie şi poate să trasmită pe propriile sale canale mesajul foarte clar că e o încăpăţânare a preşedintelui care însă se rezolvă constituţional, în sensul că retrimite, noi revotăm şi promulgă legea", a declarat Victor Ponta, întrebat fiind cât va dura criza politică actuală. "E foarte important ca şi mesajul meu către Comisia Europeană, către FMI, şi mesajul guvernatorului şi mesajul altor personaje cu funcţii importante în statul român este acela că aşa e "cohabitation a la roumaine" - coabitarea românească - din când în când preşedintele se mai supără, dar trece. În două-trei săptămâni trecem peste chestia asta", a continuat șeful Guvernului, citat de Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu