Află în articol cât va costa orașul construit în onoarea fostului preşedinte din Turkmenistan, Gurbangulî Berdîmuhamedov.
Turkmenistanul va cheltui aproape 5 miliarde de dolari, respectiv peste 10% din PIB-ul său anual, pentru construcţia unui oraş în onoarea fostului preşedinte Gurbangulî Berdîmuhamedov, un om forte din această ţară izolată şi autoritară din Asia centrală, informează Agerpres, citând AFP.
Fostă republică sovietică de pe ţărmul Mării Caspice, Turkmenistanul îşi obţine bogăţia din vânzarea imenselor sale rezerve de gaz. Această ţară de circa şase milioane de locuitori este condusă de peste 16 ani de familia Berdîmuhamedov.
Noul oraş în curs de construcţie a fost numit Arkadag în decembrie în onoarea lui Gurbangulî Berdîmuhamedov, preşedinte între 2006 şi 2022. Fostul dentist în vârstă de 65 de ani cunoscut pentru excesele sale şi cultul personalităţii poartă titlul de Erou-protector (Arkadag).
"Prima fază a construcţiei oraşului Arkadag costă circa 3,3 miliarde de dolari şi, potrivit estimărilor noastre, a doua fază va costa circa 1,5 miliarde de dolari", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă reprezentantul comitetului de stat care răspunde de construcţia acestui oraş, Deriagheldi Orazov.
Potrivit aceleiaşi surse, costul exact va fi definit după licitaţie. Dar el depăşeşte deja cu mult suma iniţială de 1,5 miliarde de dolari anunţată în februarie 2020. Cu titlu de comparaţie, PIB-ul turkmen este de circa 45 de miliarde de dolari, potrivit Băncii Mondiale.
Nu a fost stabilită o dată de inaugurare pentru Arkadag, în care ar urma să locuiască 73.000 de locuitori şi care se află la circa 30 de kilometri de capitala Aşgabat, într-o zonă seismică.
Acest oraş de "importanţă statală", statut pe care nu îl are nici măcar capitala, ar urma să fie un oraş inteligent.
Gurbangulî Berdîmuhamedov a dat sarcină guvernului să studieze înscrierea Arkadag în Cartea Recordurilor, întrucât el crede că noul oraş va fi "cel mai frumos, mai original şi mai mare din regiune".
Actualul preşedinte, Serdar Berdîmuhamedov, în vârstă de 41 de ani, a fost ales în 2022, dar pare să guverneze în umbra tatălui său, desemnat "şef al naţiunii turkmene".
Departe de a se fi retras, Gurbangulî Berdîmuhamedov a suprimat camera superioară a Parlamentului şi a fost numit preşedinte al unui organ suprem care controlează marile orientări de politică internă şi externă turkmene.
Organizaţii internaţionale pentru drepturile omului acuză guvernul turkmen că cheltuieşte cu extravaganţă veniturile obţinute din resurse naturale în proiecte grandioase care aduc foarte puţine beneficii populaţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu