Cât vor primi prosumatorii pentru energia livrată în rețea. Nouă reglementare ANRE, proiect

Foto: Freepik
Foto: Freepik

ANRE a elaborat un proiect nou de ordin, aflat deocamdată în dezbatere publică, referitor la prosumatori, iar una dintre prevederi se referă la prețul care este plătit prosumatorilor de căre furnizori în perioada aplicării legii de plafonare a prețurilor finale la energie electrică.

Publicitate

Potrivit Economica.net, articolul 12.1 se modifică și va avea următorul cuprins:

“Articolul 12.1 – (1) Până la expirarea perioadei de aplicabilitate a prevederilor OUG nr. 27/2022, compensarea cantitativă prevăzută la art. 73^1 alin. (3) din Lege se realizează cu preluarea energiei electrice produse şi livrate în reţeaua electrică de prosumatori la un preţ stabilit  conform urmatoarelor reguli:

a) prețul energiei electrice active din contractul de furnizare a energiei electrice, fără prețul dezechilibrelor și al taxelor și tarifelor de rețea legale, dacă prețul final al energiei electrice din contractul de furnizare a energiei electrice este mai mic sau egal cu prețul final facturat plafonat corespunzător categoriei de consumator din OUG nr. 27/2022;b) prețul mediu de achiziție realizat stabilit de furnizorul de energie electrică conform prevederilor OUG nr. 27/2022, dar nu mai mult de valoarea prevăzută la art. VI din OUG nr. 119/2022, cu modificările ulterioare, fără prețul dezechilibrelor, dacă prețul final al energiei electrice din contractul de furnizare a energiei electrice este mai mare decât prețul final facturat plafonat corespunzător categoriei de consumator din OUG nr. 27/2022.

(2) Pentru prosumatorii cu calitatea de consumatori finali preluaţi în regim de ultimă instanţă, preluarea energiei electrice produse şi livrate în reţeaua electrică de prosumatori se realizeză la preţul mediu de achiziție realizat stabilit de furnizorii de ultimă instanță conform prevederilor OUG nr. 27/2022, fără prețul dezechilibrelor.

(3) Preţul mediu de achiziţie a energiei electrice realizat prevăzut la alin. (1) și (2) se stabilește pentru o perioadă de facturare, fără a fi considerată achiziţia energiei electrice produse şi livrate în reţeaua electrică de prosumatori, în aceeaşi perioadă de facturare.

(4) La facturarea energiei electrice consumate din reţeaua electrică de prosumatori în calitate de consumatori furnizorii de energie electrică evidenţiază distinct componenta de energie electrică activă stabilită conform prevederilor OUG nr. 27/2022, diminuată cu preţul dezechilibrelor, iar neincluderea preţului dezechilibrelor este precizată distinct, ca element de informare în factură.”

Două scenarii 

În prima situație, de altfel mai puțin întâlnită, în care prețul final din contractul cu furnizorul este mai mic decât prețul final plafonat (0,68 lei/kWh, 0,80 lei/kWh, resprctiv 1,3 lei/kWh, funcție de consum), lucrurile sunt foarte clare: prosumatorul primește de la furnizor exact prețul energiei active cu care furnizorul vinde energia. Cum situația se poate întâlni mai ales la prosumatori cu contract la Hidroelectrica, ei vor primi 0,25 sau 0,28 bani (depinde de momentul semnării contracului).

În a doua situație, cea mai întâlnită, în care prețul final din contract este mai mare decât cel plafonat plătit în realitate pentru energia consumată reglementarea este cumva neclară. Articolul de mai sus spune că prosumatorul primește prețul mediu de achiziție al furnizorului, dar nu mai mult de 1,3 lei/kWh. Problema este că acest preț mediu de achiziție nu este trecut în factura de energie electrică după noile reglementări – este trecut doar prețul energiei active “plafonate” de OUG 27.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel