Cătălin Botezatu, secretul bogăției. Ce face în fiecare an de Revelion: Îmi aduce foarte MULT NOROC

Foto: Instagram Cătălin Botezatu
Foto: Instagram Cătălin Botezatu

Care e secretul succesului și bogăției lui Cătălin Botezatu. 

Ajuns la 55 de ani, Cătălin Botezatu este unul dintre cei mai cunoscuți designeri din lumea internațională a modei și are o viață parcă desprinsă din filme. 

Celebrul desginer se descrie ca fiind o fire credincioasă și o persoană care ține la tradiții și obiceiuri. 

Acesta a dezvăluit că înainte de Revelion, înainte de 12 noaptea, are câteva obiceiuri peste care nu trece și le respectă an de an. 

Care sunt cele două obiceiuri peste care nu trece niciodată

În noaptea dintre ani, majoritatea oamenilor țin cont de anumite obiceiuri, cum ar fi să aibă pe masă pește, să aibă ceva roșu pe ei sau să aibă bani în casă.

Ei bine, și Cătălin Botezatu se numără printre persoanele care au testat tot felul de trucuri pentru noroc. Până acum, creatorul de modă a realizat că două tradiții îi aduc succes garantat: mâncatul de struguri și banii în încălțăminte.

Designerul vestimentar are grijă ca de Revelion din casa lui să nu lipsească strugurii. În noaptea dintre ani, el consumă nici mai mult, nici mai puțin de 12 boabe de struguri, pe care îi savurează cu gândul la noroc.

Întâmplător sau nu, strategia îi funcționează de minune, iar Cătălin Botezatu susține cu tărie că acest obicei i-a adus mereu noroc.

De altfel, creatorul de modă își pune banii în încălțăminte, tocmai pentru ca anul ce vine să fie plin de belșug pe plan financiar.

"De Revelion obișnuiesc să mănânc câte 12 boabe de struguri, deoarece am constatat de-a lungul anilor că îmi aduce foarte mult noroc acest obicei. Îmi pun bani în încălțări sau în șosete deoarece se spune că este bine să calci pe bani în noaptea dintre ani, pentru a avea parte de ei", a declarat Cătălin Botezatu la Antena Stars.

Cinci lucruri pe care să le ai cu tine de REVELION 2022, ca să îţi meargă bine tot anul

1. Bani în buzunar

Pentru a te bucura de prosperitate în anul 2022, în noaptea de Revelion, pe 31 decembrie, ai grijă să nu-ți lipsească banii din buzunar. Pentru și mai multă bunăstare, în fiecare buzunar pe care îl găsești la vestimentația ta, pune acolo câte o bancnotă. De preferat, una valoroasă.

2. Vâscul, planta magică a nopții dintre ani

Vâscul este o plantă încărcată de magie, potrivit mitologiei europene. Această plantă este asociată cu norocul în dragoste și reprezintă un simbol al aromoniei și curățeniei spirituale. Așadar, atârnă deasupra ușii această plantă pentru a te bucura tot anul 2022 de bunăstare și fericire în dragoste.

3. Dorința de la miezul nopții

Anul Nou vine pentru fiecare dintre noi cu planuri, dorințe sau visuri noi. La cumpăna dintre ani, pe 31 decembrie, la ora 24 fix, se deschid Cerurile. Atunci ai posibilitatea să-ți pui cea mai mare și azătoare dorință. 

4. Struguri

Altă superstiție pentru noaptea de Revelion este legată de boabele strugurilor. Boabele de struguri simbolizează bogăția și prosperitatea. Ca să te bucuri de bogăție în toate lunile anului 2022, trebuie să mănânci 12 boabe de struguri. Cele 12 boabe vor reprezenta cele 12 luni ale anului ce vor urma. 

5. Lenjerie roșie, pentru pasiune și dragoste

Se spune că, în noaptea de Revelion, pe 31 decembrie, să porți ceva roșu. Dacă este o lenjerie intimă este și mai bine, dar ai grijă să fie una nouă. De ce ceva roșu? Ei bine, culoarea roșie este culoarea dragostei, a pasiunii și a veseliei. Această superstiție de Revelion te va ajuta să intri în noul an cu noroc și multă dragoste, scrie Antena3.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel