Cătălin Ivan îi cere lui Băsescu o adresă de e-mail pentru a-i trimite mesaje

Cătălin-Ivan
Cătălin-Ivan

Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan i-a solicitat preşedintelui Traian Băsescu, în numele USL, să comunice adresa de e-mail la care să-i fie transmise zilnic punctajele cu mesajele politice ale uniunii, astfel încât șeful statului să-şi pregătească mai bine ieşirile publice.

 „Preşedintele nimănui, Traian Băsescu, a fluturat nişte punctaje ale USL, nişte mesaje pe care noi le dădeam în campanie. Îi solicităm să ne transmită adresa domniei sale de e-mail pentru ca de acum înainte să-i putem ataşa zilnic mesajele pe care echipa de comunicare le pregăteşte pentru toţi membrii USL. Nu este necesar să se cheltuie din banii publici sau să folosească metode oculte pentru a obţine acest material. El este unul public cu mesaje destinate a fi făcute publice, în acord cu ideile şi valorile pe care le susţinem”, a spus Ivan, conform mediafax.

Europarlamentarul a precizat că mesajele USL ar urma să-i fie transmise zilnic şefului statului pentru a-şi putea pregăti ieşirile publice.

„Pentru Traian Băsescu dacă s-ar putea să nu organizăm alegeri niciodată ar fi foarte bine (...) ARD înseamnă Traian Băsescu, iar Traian Băsescu trebuie să dispară de pe scena politică”, a mai declarat Cătălin Ivan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel