Cătălin Oprișan a fost invitat în emisiunea Cancan Exclusiv. În cadrul interviului, jurnalistul a vorbit despre problemele de sănătate cu care se confruntă.
Publicitate
„De mic am moștenit tensiune, deci cu asta m-am născut, de la mama. De mic am moștenit diabet, de la tata, dar nu m-au încurcat, până acum câteva luni. Și din cauza regimului de viață, adică 10 mititei intrau direct și cu un litru de apă cu întuneric (n.r. Coca-Cola). Nu e bine să ne batem joc chiar așa. Am fost zmeu până când organismul, în loc să îți dea un AVC sau un infarct, îți dă o durere de cap și îți zice «Du-te și controlează-te!». Și când m-am dus să mă controlez, medicii și-au făcut cruce de 5 ori, că nu îmi făcusem niciodată analize. Și am început să iau pastile”, a declarat jurnalistul Cătălin Oprișan.
Acum, jurnalistul respectă prescripția medicală dată de doctori
„E un semnal pe care ți-l dă corpul. Adică ideea e să 'ne batem joc' până la o anumită vârstă și să avem o anumită limită. Adică în loc de 10 mici, poate poți să mănânci 4. Îmi dau seama că nu mai e de glumit. Adică râdem, glumim, dar nu voi mânca rucola sau broccoli”, a precizat jurnalistul Cătălin Oprișan.
Cum arată acum meniul jurnalistului Cătălin Oprișan
„Acum, meniul meu arată nasol, fără sare. Mânânc carne, porcușorul a dispărut, mititei sper să revină pe 1 mai. Alcool nu am băut în viața mea, am băut doar apă cu întuneric (n.r. Coca-Cola). Apa nu intră deloc”, a adăugat jurnalistul Cătălin Oprișan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu