Cătălin Podaru, CEO al companiei Leviatan Design și Ubitech Construcții, a vorbit despre modul în care inteligența artificială va reuși să schimbe în bine societatea și despre importanța implementării noilor tehnologii în toate domeniile, inclusiv în construcții.
În marja Conferinței Internaționale INNOCONSTRUCT, care s-a desfășurat la București, Cătălin Podaru, CEO al companiei Leviatan Design și Ubitech Construcții, a vorbit despre discuțiile purtate privitoare la implementarea noilor tehnologii. Acesta și-a exprimat opinia inclusiv despre inteligența artificială și modul în care aceasta va reuși să revoluționeze societatea.
„Văd cu entuziasm și încântare ceea ce s-a întâmplat la această conferință. Ce am observat de-a lungul întâlnirilor la nivel de comunitate, cu toți actorii, facultăți, membri ai Guvernului, ONG-uri, organisme de certificare și reprezentanți ai companiilor, e un efect benefic de contagiune. Asta contează foarte mult. De aceea am putut să vedem tehnologii de vârf. Am văzut aplicat Digital Twin-ul, care începe să producă efecte, am văzut aplicat standardul Building Information Modeling (BIM), atât în partea de proiectare și colaborare, cât și în partea de execuție. Am văzut roboți, am văzut scanere LIDAR puse deja la lucru și cu instrucțiuni clare. Am văzut inclusiv inteligența artificială, despre care eu personal cred că va schimba tot pe măsură ce va fi implementată.
Lucrurile astea îmi dau curaj și îmi spun că oamenii au înțeles, iar cei care încă nu au înțeles până la capăt ce înseamnă această transformare au o curiozitate foarte mare. De aici vorbeam de acea contagiune. Cred că în continuare va fi un crescendo în această direcție și un lucru care îl va alimenta este dat de discuțiile avute atât în cadrul meselor rotunde, dar și în momentele de networking, Am stat de vorbă cu oameni care erau în mod reali interesați să începem să ne organizăm și să punem reprezentanți care să lucreze la acești pași mici, care să ne ducă la o transformare de jos în sus, pentru a nu ne trezi cu reglementări sau cu directive europene care vin și ne iau pe nepregătite.
Pentru mine este un lucru extraordinar și destul de rar dacă mă gândesc la trecut, să existe acest interes. Chiar și în pauza de cafea, oamenii discutau despre cum să se organizeze și să facă lucruri. Feeling-ul acestui eveniment este feeling-ul unei conferințe la nivel internațional. Cred că de aici apare și optimismul. Am auzit mai mult Cum facem? decât Nu se poate face!“, a spus Cătălin Podaru, CEO al companiei Leviatan Design și Ubitech Construcții.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu