Cătălin Predoiu, vciceprim-ministru, ministru al Afacerilor Interne, a avut o videoconferință miercuri, 18 octombrie, cu președintele Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), Koen Lenaerts, pe diferite teme de actualitate la nivel european.
Programată inițial la sediul CJUE, întâlnirea dintre cei doi oficiali s-a desfășurat în format online din cauza unor motive de ordin medical survenite în ultimul moment.
În cadrul întâlnirii a fost subliniat rolul esențial al judecătorilor naționali și al CJUE de apărători ai ordinii de drept, ai securității juridice și ai autonomiei dreptului european, inclusiv a primatului acestuia în condițiile tratatelor, implicit, ai valorilor comune ale Uniunii prevăzute la art. 2 al Tratatului privind Uniunea Europeană (TUE).
Potrivit tratatelor europene, Justiția face aplicarea acestui principiu astfel cum a fost acesta conceput de CJUE încă de la începutul construcției comunitare.
Într-un context geo-politic în care UE are atât un rol important, cât și o misiune grea, constituie un element esențial identificarea echilibrului adecvat între competențele Uniunii și suveranitatea acesteia, pe de o parte, respectiv între competențele statelor membre și suveranitatea acestora, pe de altă parte.
Suveranitatea statelor membre se împletește cu suveranitatea UE într-un mix menit să asigure dezvoltarea (inclusiv la nivel juridic și jurisdicțional) Uniunii și a membrilor săi.
Președintele CJUE a subliniat importanța cooperării și a dialogului la nivel european între CJUE și curțile constituționale pentru armonizarea dreptului european și a celui național. În acest context, Președintele CJUE a apreciat contribuția României la consolidarea spațiului de securitate, libertate și Justiție european, pentru consolidarea regulii de drept la nivel național și european, precum și faptul că România este un stat membru UE extrem de important pentru buna funcționare a Uniunii.
“Mă bucur foarte mult că avem ocazia de a ne întâlni pentru un nou schimb de opinii într-un context european și internațional complex, marcat de o multitudine de evoluții de natură economică, socială, politico – diplomatică, evoluții care, evident, au avut și au reverberații și asupra domeniului juridic substanțial, respectiv asupra corolarului său jurisdicțional.
Prin raportare la acest context complicat, salutăm consolidarea rolului Curții de Justiție a Uniunii Europene în cadrul ordinii juridice a UE, această consolidare reprezentând o garanție reală de echilibru juridic pentru statele membre UE, respectiv de protecție jurisdicțională efectivă pentru justițiabilii persoane fizice și juridice.
Promovarea cooperării dintre judecătorii naționali și judecătorii europeni a reprezentat și reprezintă în continuare un mecanism esențial pentru consolidarea statului de drept în cadrul ordinii juridice unionale.
În egală măsură, aș dori să folosesc această ocazie pentru a mulțumi CJUE pentru modalitatea în care a promovat dialogul dintre instanța de la Luxembourg, pe de o parte, și instanțele constituționale, respectiv instanțele supreme naționale, pe de altă parte. În opinia noastră, acest dialog este esențial pentru o bună funcționare a ordinii juridice a UE, care este clădită pe ordinile juridice naționale și tradițiile constituționale ale statelor membre”, a declarat Cătălin Predoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu