Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, se va afla, luni, 16 ainuarie, la Bruxelles unde va avea o serie de întâlniri cu oficiali ai Comisiei Europene, discuțiile fiind axate, în special, pe evoluțiile din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.
Ministrul Predoiu se va întâlni cu Cecilia Malmström, comisar european pentru Afaceri Interne, Viviane Reding, vicepreşedintele Comisiei Europene, comisar european pentru Justiţie, Drepturi Fundamentale şi Cetăţenie şi cu Catherine Day, secretarul general al Comisiei Europene, coordonatorul delegat din partea Preşedintelui Comisiei Europene, José Barroso, pentru Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) dintre România şi Comisia Europeană, se arată în comunicatul Ministerului Justiției.
"Mecanismul de Cooperare şi Verificare a ajuns la o anumită maturitate dată de stadiul avansat al reformelor. Eu cred că orice observator de bună credinţă poate constata realizarea unor obiective complexe pentru orice stat membru, într-un context economic dificil. Noul Cod civil, legile privind promovarea la ÎCCJ şi răspunderea disciplinară, studiile de impact care ne ajută să pregătim implementarea celorlalte Coduri, proiectul Legii personalului de specialitate în instanţe sunt numai câteva dintre aceste obiective. Ceea ce au realizat Guvernul şi Parlamentul în ultimii trei, patru ani pentru reforma Justiţiei este fără precedent la noi în ţară, dar şi la nivel european. Câte ţări au adoptat în doar câţiva ani patru Coduri, legile de punere în aplicare, reforma promovării la Instanţa Supremă, reforma sistemului disciplinar, etc.? Câte ţări au luat, în numai câţiva ani, măsurile tranşante pe care România le-a luat pentru a combate corupţia şi crima organizată, facând abstracţie de interesele şi apartenenţa politică a celor cercetaţi, acuzaţi şi condamnaţi? Iată numai câteva argumente pentru care considerăm că evaluările din cadrul MCV trebuie să fie făcute, ca şi până acum, cu obiectivitate. Iată numai câteva argumente pentru care, personal, ca ministru, voi respinge orice folosire a MCV ca un pretext pentru a afecta interesele României în terţe dosare, cum ar fi aderarea la Spaţiul Schengen. Aceste chestiuni, precum şi alte detalii tehnice, vor face obiectul discuţiilor de la Bruxelles", a declarat Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei.
Citește și:
Ministerul Justiției a stabilit proiectul planului de punere în aplicare a celor trei Coduri
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News