Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei, a participat la Consiliul Informal Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), sesiunea Justiţie, organizată de preşedinţia suedeză a Consiliului UE. S-a vorbit, printre altele, despre îmbunătăţirea cooperării judiciare şi lupta împotriva criminalităţii organizate, precum şi urmărirea penală a crimelor comise în Ucraina.
"Consiliul informal pregăteşte consiliul formal, care urmează, şi aici au loc discuţii preparatorii. Fiecare ţară tatonează poziţiile celorlalte, în funcţie de instrumentele pe care le are, au bilaterale. Şi noi am avut ieri bilaterală cu ministrul suedez şi cu ministrul spaniol, pentru că Spania va prelua preşedinţia Consiliului UE la vară. Vrem ca în momentul în care are loc Consiliul JAI, fiecare parte să ştie exact pe ce poate conta şi să îşi poată coordona discursurile, voturile. Aşa se forjează voinţa europeană", a declarat ministrul Cătălin Predoiu.
Miniştrii Justiţiei au susținut propunerea Comisiei de a iniţia un nou instrument dedicat transferului de proceduri în materie penală, care să contribuie la îmbunătățirea și eficientizarea cooperării judiciare.
"România a pledat, în mod constant, în favoarea adoptării unui instrument european privind transferul de proceduri. În acest context, trebuie să fim conştienţi că UE se confruntă, pe lângă conflictul armat de la graniţă, cu o realitate criminologică generată de traficul de persoane şi de criminalitatea organizată. Alături de colegii mei din Olanda şi Belgia, susţin necesitatea unei reacţii comune rapide, care să genereze un răspuns judiciar ferm şi devastator împotriva acestui flagel. Trebuie să oprim circuitul ororilor în care sunt angrenate victimele traficului de persoane şi să protejăm cu adevărat victimele acestui fenomen. Eurojust trebuie susţinut şi România va oferi tot sprijinul necesar pentru consolidarea acestei instituţii vitale pentru bunul mers al cooperării judiciare”, a declarat ministrul Justiției, în cadrul Consiliului JAI.
Dezbaterea referitoare la urmărirea penală a crimelor internaționale comise în Ucraina s-a axat pe progresele înregistrate la nivel internațional şi european în acest domeniu. În cadrul reuniunii, procurorii suedezi cu experiență în investigarea crimelor de război au prezentat jurisprudenţa relevantă.
"Autoritățile române s-au alăturat fără ezitare eforturilor depuse de Curtea Penală Internațională, de Eurojust și de autoritățile judiciare ale Statelor Membre în investigarea crimelor internaționale deosebit de grave comise în contextul agresiunii Rusiei în Ucraina. Astfel, PICCJ, prin Procurorul General, a semnat, în octombrie 2022, la Haga, Amendamentul la Acordul de creare a unei Joint Investigation Team pentru investigarea crimelor de război şi a crimelor împotriva umanității, la nivelul Eurojust, cu participarea Oficiului Procurorului General al Curţii Penale Internaţionale. Considerăm că munca Eurojust de conservare şi stocare a probelor culese din teatrul de război va fi extrem de utilă procurorilor şi judecătorilor în viitoarele proceduri, de aceea Statele Membre şi Comisia Europeană trebuie să continue să susţină, inclusiv logistic, Eurojust. În sfârşit, suntem favorabili propunerilor Comisarului Reynders de a extinde competența EPPO la fapte de încălcare a sancţiunilor şi deschişi să studiem, alături de statele membre, posibilitatea creării unui oficiu al unui Procuror special desemnat pentru aceste investigaţii în marja Eurojust,” a subliniat Cătălin Predoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News