Cătălin Predoiu, sarcină majoră de la PNL. Are un termen de 10 zile

Cătălin Predoiu a declarat că a primit din partea partidului sarcina să elaboreze un proiect de introducere a soluţiilor Curţii Constituţionale în corpul Codurilor penale, adăugând că acesta ar putea fi gata în maximum 10 zile.

"Am primit din partea PNL sarcina să elaborez un astfel de proiect de introducere a soluţiilor Curţii Constituţionale în corpul celor două Coduri, ca să aliniem legile la deciziile CCR şi la Directiva europeană privind drepturile omului şi garanţiile procesuale. O să asamblăm, la începutul săptămânii viitoare, un grup de lucru care sperăm ca în 7 - 10 zile să finalizeze acest proiect, oricum estimez că ne vom mişca mai repede decât Ministerul Justiţiei. (...) După ce o să avem un text de lucru, ne vom întâlni în primul rând cu partidele din Opoziţie pentru a purta un dialog pe acest proiect, dar nu excludem nici discuţiile cu PSD, pentru că avem tot interesul să fie o lege bună şi să nu fie pretext pentru a introduce în legi tot felul de 'inovaţii' care de fapt urmăresc interese personale", a spus Predoiu, duminică, într-o conferinţă de presă.

[citeste si]

El a adăugat că, în viziunea PNL, în plan legislativ, Codurile penale trebuie amendate strict prin introducerea soluţiilor CCR în corpul legilor şi alinierea acestora la recenta Directivă a Uniunii Europene privind drepturile omului şi garanţiile procesuale.

"Ajustările legislative nu trebuie să fie un pretext pentru subminarea Justiţiei. În plan imediat, în Parlament trebuie adoptată OUG 14/2017 şi respinsă OUG 13/2017 pentru a elimina orice risc de aplicare a acesteia din urmă", a menţionat el. (Agerpres)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel