Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat că în cursul zilei de vineri va avea o întâlnire cu grefierii.
'Deja este programată de două - trei zile o întâlnire cu grefierii vineri, la Ministerul Justiţiei. Vom fi deschişi spre dialog. Am avut o relaţie bună cu grefierii în ceea ce priveşte politica legislativă şi toate aspectele care ţin de activitatea lor. Ştiu că sunt multe probleme de rezolvat şi îi vom asculta, vom vedea ce facem', a declarat Cătălin Predoiu, miercuri, la CSM.
Predoiu a afirmat că Guvernul încearcă să scoată activitatea administrativă a ţării dintr-un impas creat de politica Partidului Social Democrat. El a ţinut să sublinieze că este solidar cu prim-ministrul Ludovic Orban şi cu Guvernul din care face parte 'în încercarea de a redresa o situaţie grav avariată de guvernarea PSD'.
'Aceste cauze vin din trecut, situaţia de azi nu s-a creat peste noapte, sunt multe lucruri care au contribuit la această criză, poate şi frământările din sistemul judiciar, poate şi lipsa de coeziune din sistemul judiciar, poate şi excesele care au fost în anumite cazuri care au fost mediatizate în exces în ceea ce priveşte drepturile salariale. Şi toate acestea au alcătuit un cocktail pe care vechea guvernare nu numai că nu l-a tratat, nu l-a rezolvat - cocktail de probleme, şi l-a acutizat prin lipsă de implicare şi prin ascunderea problemelor grave de sistem, de structură', a mai spus ministrul Justiţiei.
Corpul personalului auxiliar de specialitate din instanţele judecătoreşti şi parchete va declanşa, tot vineri, un protest, începând cu ora 11,30, urmând ca din luna ianuarie să întrerupă activitatea pe perioadă nedeterminată, pe fondul diminuării sporului pentru condiţii periculoase şi vătămătoare. Potrivit unui comunicat al sindicatelor grefierilor, în cazul în care Guvernul îşi va asuma răspunderea pe proiectul Legii bugetului de stat şi proiectul de modificare şi completare a OUG nr. 114/2018 fără o dezbatere reală cu partenerii de dialog social, sistemul judiciar va fi blocat definitiv.
'Constatăm, din nou, lipsa de interes a Guvernului pentru dialog social atunci când se pun în discuţie drepturile salariaţilor din sistemul de justiţie, măsurile nefiind discutate cu organizaţiile sindicale şi profesionale din sistem, cu atât mai mult, nu deţinem nicio informaţie referitoare la draftul proiectului de act normativ. Văzând declaraţiile reprezentanţilor Guvernului privind intenţia de a reduce sporul pentru condiţii periculoase şi vătămătoare, ne opunem vehement unei astfel de intenţii în cazul în care va fi aplicabilă şi salariaţilor din sistemul de justiţie, aceasta conducând la reducerea valorii nete a acestui spor şi, implicit, diminuări salariale cu sume cuprinse între 250 şi 1.000 lei la salariul net', se arată în comunicat.
Potrivit acestora, în prezent, deşi sporurile de care beneficiază categoria profesională sunt calculate prin raportare la salariul de bază/indemnizaţia de încadrare, prin OUG nr. 114/2018 au fost deja plafonate la nivelul lunii decembrie 2018. 'Mai mult, Guvernul nu face vorbire dacă sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase va fi exceptat de la aplicarea art. 25 din Legea nr. 153/2017 care limitează suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite la 30%.
În această situaţie, pierderea nu ar fi doar prin plafonarea acestui spor la 25% din salariul minim brut garantat în plată, ci şi prin acordarea celorlalte două sporuri ale personalului din justiţie în procent de doar 5% - spor suprasolicitare neuropsihică şi spor confidenţialitate (în prezent fiind plătite în procent de 15%, deşi prin lege sunt recunoscute în procent de 30%), deci, o dublă scădere a salariului net cu alte sume cuprinse între 250 şi 1.000 de lei', se mai arată în comunicat. Celelalte măsuri fiscal-bugetare, susţin grefierii, menţin starea de discriminare între categoriile profesionale din sistemul bugetar, fiind prevăzută acordarea anumitor drepturi discreţionar şi nu unitar (cum este cazul plăţii orelor suplimentare efectuate, de exemplu), faţă de alte inechităţi salariale nesoluţionate până la momentul de faţă - acordarea neunitară a cuantumului total al sporurilor şi calculul greşit al coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi în grila anexă la Legea nr. 153/2017 pentru personalul auxiliar. Mii de grefieri din întreaga ţară au protestat şi miercuri, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News