Cătălin Striblea, jurnalist B1 TV, apreciază, în contextul în care magistrații Judecătoriei Sectorului 4 au decis, luni, punerea în libertate condiționată a lui Gică Popescu, deși decizia nu este definitivă, atitudinea pe care a adoptat-o fostul căpitan al naționalei de fotbal în toată această perioadă dificilă din viața sa.
"Gica Popescu a trecut cu mai multa demnitate prin pedeapsa pe care a primit-o, decat mai toti sefii fotbalului si decat multi dintre politicieni. A inteles ce a gresit inca inainte de a fi condamnat, a tacut si nu s-a victimizat. Ma bucur ca poate iesi de acolo si cred ca a depasit cu putere o perioada dificila din viata sa. Sper sa redevina un model, cum a fost, si sper ca noi sa avem ingaduinta de a-i permite să facă acest lucru. Si ca sa fiu clar, mai e recursul la mijloc. Dar cred ca va castiga", a scris, luni, pe Facebook, jurnalistul Cătălin Striblea.
Magistrații Judecătoriei Sectorului 4 au decis, luni, punerea în libertate condiționată a lui Gică Popescu, după ce acesta a executat mai bine de jumătate din pedeapsa de trei ani, o lună şi zece zile, primită în dosarul transferurilor de jucători. Fostul căpitan al naționalei de fotbal speră să fie alături de familie când își aniversează ziua de naștere, pe 9 octombrie.
Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată la Tribunalul Bucureşti, care în final va dispune cu privire la eliberarea condiţionată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu