Cătălina Dodu preia conducerea operațiunilor Atos în România

Compania franceză Atos, unul dintre cei mai puternici integratori IT din lume, cu afaceri de peste 8,6 miliarde de euro în 2013 și prezent în România încă din 2011, a numit-o recent pe Cătălina Dodu în funcția de Contry Manager. În România, business-ul Atos s-a ridicat la peste 24 milioane de euro și numără în prezent peste 900 de angajați, în 3 centre, la București, Brașov și Timișoara.

În calitate de Country Manager, Cătălina Dodu va prelua implementarea strategiei companiei pe plan local, care presupune încheierea de parteneriate strategice cu companii importante din domeniul IT şi extinderea portofoliului de clienţi.

„Preluarea operațiunilor Atos IT Solutions and Services din România reprezintă rezultatul unei cariere de peste 7 ani în cadrul companiei, iar această numire mă onorează. Pe viitor, date fiind competenţele interne foarte ridicate, îmi propun dezvoltarea unui portofoliu solid de soluţii şi servicii de business pe plan local, care să răspundă cerinţelor de mobilitate, virtualizare, securitate și externalizare, acestea fiind direcţii de business cheie pentru noi”, a declarat Cătălina Dodu.

Cu o experiență de peste 10 ani în dezvoltarea de proiecte complexe IT, anterior numirii în funcția de Country Manager, Cătălina Dodu a condus divizia System Integration din cadrul Atos International, iar înainte, aceasta a fost Director of Product Management în cadrul dezvoltatorului de soluţii de securitate Bitdefender. 

Cătălina Dodu deține o diplomă în Economie de la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice București, precum și o diplomă de master în domeniul Managementului de Proiecte IT. În iulie 2007 a absolvit și Programul MBA Româno-Canadian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel