”De 72 de ore suntem singuri”. Cătălina Porumbel intervine în cazul Călin Georgescu: ”Nu este momentul”, atenționare pentru politicieni

foto: Călin Georgescu, Facebook
foto: Călin Georgescu, Facebook

Cătălina Porumbel a făcut o analiza asupra celor întâmplate în alegerile prezidențiale și a determinat lumea să participe la vot.

Cătălina Porumbel a discutat despre breșele majore de securitate și manipulare electorală din România, cu accent pe implicarea unor instituții fundamentale ale statului, cum ar fi Biserica Ortodoxă Română și Ministerul de Interne, în propaganda pentru candidatul Călin Georgescu. Ea a criticat lipsa de reacție a autorităților față de influențele exercitate pe platforme sociale precum TikTok și implicarea unor figuri din structurile militarizate.

Aceasta a avertizat asupra riscurilor ca România să fie atrasă pe o cale anti-NATO și anti-UE, subliniind importanța implicării civice în tururile viitoare de scrutin pentru a proteja democrația țării noastre

"Am văzut cu toții ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale de duminică"

"Am văzut cu toții ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale de duminică. Operațiunea este una uriașă și, dincolo de faptul că trebuie să ne uităm la Moscova, evident la ceea ce spune Kremlinul despre Călin Georgescu, trebuie să ne uităm și în interiorul statului român. De ce? În aceste zile, putem spune cu certitudine că statul român, prin instituțiile sale de forță, a scăpat România din mână. Mai mult, acest individ dubios, care are un discurs hipnotizant, are în spatele său, cu siguranță, niște oameni ai sistemului. Nu putem afirma cu certitudine dacă aceștia se află doar în zona rezervistă sau și în cea activă.

Cum ne dăm seama de acest lucru? Instituții fundamentale ale statului sunt implicate în zona de propagandă pentru acest individ. Am vorbit foarte mult despre platforma TikTok, dar ar trebui să observăm, de exemplu, că sunt polițiști care stau ore în șir online și fac propagandă pentru Călin Georgescu. Ar trebui să ne uităm și la Biserica Ortodoxă Română, unde se regăsesc nenumărați preoți care îndeamnă la vot pentru acesta. Atât Ministerul de Interne, Poliția Română, cât și Biserica Ortodoxă Română sunt instituții fundamentale în arhitectura statului. În momentul de față, există indicii clare că în spatele acestui individ se află persoane care cunosc foarte bine mecanismele percepției publice și ale comunicării cu populația. Georgescu apare public și afirmă că este trimisul lui Dumnezeu, că a înmulțit voturile precum Iisus a înmulțit peștii și pâinile, că votul pentru el este un vot pentru Iisus Hristos și că Dumnezeu l-a trimis să facă pace. În acest timp, Biserica Ortodoxă Română nu are nicio reacție.

Mai mult, observăm că în zona instituțiilor militarizate, pe grupurile de TikTok, există oameni în uniformă care vorbesc despre acest individ, iar nicio instituție a statului român nu a luat atitudine. Nimeni nu le-a cerut acestor persoane să-și dea jos uniformele cu însemnele statului. Eu nu știu dacă mâine CSAT, CCR sau altcineva din această țară va lua măsuri, dacă mai există cineva care să acționeze. De 72 de ore suntem singuri. Singurii care reacționează sunt jurnaliștii și societatea civilă. Nu știu dacă mâine se va decide anularea alegerilor prezidențiale, dar am o întrebare pentru cei aflați acum la conducerea statului român: ce garanție oferă alegătorilor? Dacă procesul electoral din 24 noiembrie a fost viciat, de unde știm că nu se va întâmpla același lucru la alegerile parlamentare din 1 decembrie?

Ce vom face dacă, în noaptea de 1 spre 2 decembrie, Biroul Electoral Central va număra voturile și vom constata că un partid care îl susține pe Călin Georgescu a obținut 15-20%? Ce se va întâmpla dacă vom avea un parlament format din partide apărute peste noapte, care vor decide, de exemplu, că România nu mai trebuie să fie membră NATO sau UE? Sau dacă vor adopta măsuri absurde, inspirate de declarațiile acestui individ? Am urmărit cu atenție discursul lui Ilie Bolojan. Domnia sa vorbește despre reforme, dar nu înțelege amplitudinea și momentul critic în care ne aflăm. Alegătorii PNL trebuie să înțeleagă că au de ales între Rusia și UE cu NATO. Nu este momentul pentru discuții despre funcționari sau cheltuieli.

În final, vreau să subliniez că profilul alegătorilor lui Călin Georgescu este surprinzător: oameni cu studii superioare, din mediul urban, cu venituri decente. Îi întreb pe aceștia: credeți că spitalele din România se vor reconstrui prin programul „Hrană, apă și energie”? Credeți că școlile vor deveni mai sigure astfel? Dacă nu ați votat pe 24 noiembrie, gândiți-vă bine și mergeți la vot pe 1 și 8 decembrie. În caz contrar, s-ar putea să vă căutați bilete pentru a emigra. Politicienii pro-democrație trebuie să înțeleagă momentul și să le vorbească alegătorilor într-un mod care să îi convingă. Instituțiile statului român trebuie să răspundă pentru această breșă de securitate, fără precedent după 1989", a concluzionat Cătălina Porumbel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel