Catalonia, la un pas de independenţă

Parlamentul Cataloniei a votat miercuri un buget pe 2017 ce permite deblocarea de fonduri pentru organizarea unui referendum asupra independenţei acestei regiuni din nord-estul Spaniei, relatează AFP.

Votul este interpretat la Madrid ca o nouă provocare lansată de separatiştii catalani, în contextul în care acest referendum a fost interzis în mod repetat de justiţie, potrivit Antena 3.

Bugetul Cataloniei a fost votat de 64 deputaţi regionali, în timp ce 62 l-au respins şi şapte s-au abţinut.

Regiunea este în prezent guvernată de o coaliţie de partide care sprijină independenţa, 'Împreună pentru Da'.

Dar amendamentul pentru organizarea acestui referendum foarte controversat a fost prezentat de un mic partid separatist al stângii radicale, Candidatura Unităţii Populare (CUP), în afara acestei coaliţii.

Votat de 72 de deputaţi din 135, amendamentul stipulează că guvernul catalan trebuie să prevadă o linie bugetară pentru "a garanta resursele necesare organizării şi gestionării, pentru a face faţă procesului de referendum cu privire la viitorul politic al Cataloniei".

[citeste si]

Şeful guvernului regional, Carles Puigdemont, a promis că va organiza un astfel de referendum până în septembrie, cu sau fără permisiunea guvernului spaniol al conservatorului Mariano Rajoy, care se opune categoric.

Acest nou vot în parlamentul regional intervine după ce mai mulţi lideri separatişti catalani au făcut recent obiectul unor urmăriri penale sau condamnări.

Fostul şef al guvernului regional între 2010 şi 2016, Artur Mas, a fost condamnat pe 13 martie la o interdicţie de doi ani de exercitare a unei funcţii publice elective. El a fost acuzat că a organizat în noiembrie 2014 o primă consultare privind independenţa regiunii, deşi a fost interzisă prin lege.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel