Catalonia. Puigdemont lansează o nouă mișcare separatistă

O nouă mişcare separatistă catalană, intitulată 'Crida Nacional per la Republica' (Strigătul Naţional pentru Republică), are deja aproape 15.000 de membri.

După ce luni a fost prezentat manifestul noii mişcări în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Barcelona, 3.500 au aderat imediat, iar până marţi dimineaţă numărul membrilor a ajuns la 13.000, potrivit unor politicieni separatişti catalani, notează marţi agenţia de presă germană dpa.

Mişcarea a fost fondată de fostul lider catalan Carles Puigdemont, aflat în prezent în exil în Germania, de succesorul său, Quim Torra, şi de politicianul şi militantul catalan Jordi Sanchez, actualmente în detenţie pentru rolul său în referendumul privind autodeterminarea Cataloniei, organizat anul trecut şi declarat ilegal de către Madrid. Este de aşteptat ca noua mişcare să devină partid politic în toamna acestui an.

Există deja cel puţin trei partide separatiste în Catalonia, cel mai mare fiind PDeCAT. Una dintre celelalte formaţiuni separatiste, Esquerra Republicana, a anunţat că nu doreşte să ia parte la noua mişcare. Suntem puternici când acţionăm în mod cuprinzător şi în unitate, a declarat Puigdemont într-o intervenţie video din Germania.

Extrădare Puigdemont

Justiţia germană a autorizat joi extrădarea fostului lider catalan Carles Puigdemont pentru deturnare de fonduri publice, dar a respins motivul mai grav, rebeliunea, pentru care acesta este inculpat în Spania. În luna aprilie, instanţa a respins o cerere de extrădare a fostului lider catalan pentru rolul său în campania pentru independenţa Cataloniei. Totuşi, judecătorii au permis eliberarea pe cauţiune a lui Puigdemont şi au declarat că el încă poate face obiectul extrădării către Spania pentru 'deturnare de fonduri publice', în legătură cu organizarea, la 1 octombrie anul trecut, a referendumului privind autodeterminarea Cataloniei.

Carles Puigdemont a primit permisiunea de a se instala la Berlin pentru perioada examinării cererii de extrădare formulate de Spania. El s-a autoexilat în Belgia în luna noiembrie, evitând să compară în faţa unui tribunal spaniol pentru a răspunde la acuzaţia de 'rebeliune'. Alţi câţiva politicieni separatişti catalani sunt în închisori din Spania pentru rolul jucat în organizarea referendumului de la 1 octombrie 2017. În pofida acestui lucru, separatiştii şi-au păstrat majoritatea în parlamentul de la Barcelona după alegerile organizate în decembrie anul trecut în regiunea din nord-estul Spaniei.

Vezi și: Puigdemont, abandonat. Va fi trimis în închisoare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel