Catastrofă la un festival de rock din Belgia: 5 morţi şi circa 40 de răniţi în urma unei furtuni

tragedie la un concert in belgia
tragedie la un concert in belgia
Unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică rock din Belgia, Pukkelpop, a fost anulat după ce o furtună a ucis cinci oameni şi a rănit grav alte aproximativ 40.Potrivit unor martori, fenomenul meteo a fost unul extrem de violent, lăsând în urmă "scene de sfârşitul lumii", informează Mediafax. "Furtuna violentă care s-a abătut joi după-amiază asupra festivalului Pukkelpop, în apropiere de Hasselt, a provocat moartea a cel puţin cinci persoane", a declarat primarul localităţii Hasslet, Hilde Claes. Căile ferate belgiene au prevăzut trenuri suplimentare pentru a transporta participanţii la festival , majoritatea tineri, grăbiţi să părăsească zona. Două scene s-au prăbuşit, dintre care una peste spectatori, mai multe instalaţii metalice amplasate la intrare, precum şi ecrane gigantice au căzut, iar mai mulţi copaci au fost scoşi din rădăcini de rafalele violente de vânt, însoţite de ploi. Furtuna, care s-a produs în jurul orei 18.20 (19.20 ora României), a afectat violent timp de circa zece minute zona în care se desfăşura festivalul, care reuneşte în fiecare an zeci de mii de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel