Câte cafele trebuie să bem pentru a slăbi mai rapid. Mihaela Bilic: Beneficii nebănuite. Cafeaua ne face și mai deștepți

Câte cafele trebuie să bem pentru a slăbi mai rapid. Mihaela Bilic: Beneficii nebănuite. Cafeaua ne face și mai deștepți / Foto: Pixabay, de fancycrave1
Câte cafele trebuie să bem pentru a slăbi mai rapid. Mihaela Bilic: Beneficii nebănuite. Cafeaua ne face și mai deștepți / Foto: Pixabay, de fancycrave1

Află în articol câte cești de cafea trebuie să bei pentru a slăbi mai eficient.

Cafea este nelipsită dimineața din casele multor români. pe mul îi ajută să se trezească, dar se pare că băutura magică de dimineață are și alte beneficii. Patru cești de cafea pe zi te ajută să slăbești mai eficient, potrivit nutriționistului Mihaela Bilic, asta deoarece ea accelerează toate reacțiile metabolice. În plus, cafea te face și mai deștept.

"Lichidul negru și ușor amărui pe care îl bem în fiecare dimineață are beneficii nebănuite asupra întregului organism. Cafeina, substanța activă din cafea, este cel mai cunoscut și mai consumat energizant natural. Pe lângă cafeină, boabele de cafea conțin aproximativ 400 de elemente chimice, urme de vitamine și minerale, taninuri și doar trei calorii pe 100 de grame.

Virtuțile cafelei

Care sunt virtuțile cafelei? Mărește rezistența la efort, crește performanța fizică și forța de contracție musculară, scade oboseala. O ceașcă de cafea băută cu o oră înainte de sport mobilizează grăsimea de depozit, crește arderile și accelerează slăbitul.

Cafeaua stimulează sistemul cardiovascular și produce o creștere ușoară a presiunii arteriale, efect benefic în cazul celor cu tensiune mică. Are efect diuretic, scade riscul de pietre la rinichi și ameliorează gradul de hidratare la sportivi.

Cafeaua taie apetitul și pofta de dulce, favorizează digestia, previne formarea de calculi biliari, ajută la golirea stomacului și combate constipația. Produce vasodilatație la nivel cerebral și pulmonar, combate migrenele și crizele ușoare de astm.

O ceașcă de cafea conține 200-500 miligrame de polifenoli cu o putere antioxidantă de trei-patru ori mai mare decât a vinului roșu sau a ceaiului verde.

Cafeaua te face mai deștept

Este un stimulent nervos, induce o stare de alertă cerebrală favorizează munca intelectuală și crește puterea de concentrare. Doar la persoanele sensibile poate provoca tulburări de somn, dacă este consumată spre seară.

Avem beneficii din cafea doar în cazul unui consum moderat (sub patru cești pe zi). Contrar mitului, cafeaua nu este un drog, ci un stimulent care ne ajută să fim mai activi, să muncim mai mult și să gândim mai repede. Cu alte cuvinte, cafeaua ne face mai deștepți!", a declarat Mihaela Bilic în cadrul emisiunii "Doctor de bine" de la Pro Tv.

Condimentul pe care să îl pui în cafea ca să scapi de stările de neliniște

Cardamomul este un condiment cu un gust dulce și ușor picant, cu aromă de eucalipt, citrice. Adăugat în cafea, îi conferă un gust aparte și un miros fabulos. În trecut, cardamomul era utilizat nu doar pentru gustul său deosebit, ci și pentru a combate sau ameliora diverse probleme de sănătate. Datorită mineralelor, vitaminelor și uleiurilor esențiale conținute, cardamomul ar putea avea efect benefic asupra sistemului nervos, ameliorând afecțiuni precum anxietatea.

Este important să reții că nu se folosește o cantitate mare de cardamom în cafea. În caz contrar, băutura va fi foarte amară. Dacă vrei să prepari acasă această combinație interesantă, zdrobește o singură boabă de cardamom într-o ceașcă de cafea. Ulterior, poți adăuga mai mult sau mai puțin, în funcție de cum ți se pare gustul. Și poți înlocui zahărul cu scorțișoara. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel