Anca Hâncu, medic nutriționist, a vorbit în exclusivitate pentru DC MEDICAL, despre ce, cum și cât mâncăm la masa de Paște.
Anca Hâncu a fost întrebată de Val Vâlcu despre cantitatea de ouă pe care o putem mânca, în general.
"Se spunea: Mănâncă un ou pe zi! Apoi s-a spus un ou pe săptămână, apoi un ou la trei zile, că are colesterol...", a spus Val Vâlcu.
"Cam două, trei ouă pe săptămână e recomandarea tradițională. Dar pot fi chiar și patru. Ideea este să nu fie hipercolesterolemie, să nu existe alte riscuri asociate.
Dar acum, de Paști, unu - două ouă în duminica de Paști și mai merge, hai să zicem, încă un ou și lunea și cam atât, pentru că apoi va fi deja prea mult.
Sigur, cu ouăle ne jucăm, decorăm, dar nu mâncăm prea mult din ele", a declarat Anca Hâncu, pentru DC MEDICAL.
"Deci un carton ar fi suficient pentru o familie de trei persoane", a completat Val Vâlcu.
Vezi mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu