Câte zeci de mii de bacterii conține o bancnotă europeană

bani_murdari
bani_murdari

Dacă ați crezut că bani murdari sunt doar cei din conturi bancare off-shore, vă înșelați. Potrivit cercetătorilor americani, îi puteți descoperi și în portofelele fiecăruia, doar că trebuie să vă spălați foarte bine pe mâini, după aceea. Dacă 60% dintre europeni cred că bancnotele sunt cele mai murdare obiecte cu care vin în contact, ei au dreptate, întrucât o bancnotă europeană conține 26.000 de bacterii, este rezultatul studiului.

O echipă de cercetători de la Universitatea Oxford a descoperit, în urma unui test realizat în decembrie 2012, că o bancnotă europeană conţine suficienţi de mulţi germeni încât să ne provoace greaţă sau chiar să ne îmbolnăvească, în medie, 26.000 de bacterii, potrivit CNN, scrie ziare.com.

"Percepțiile europenilor" de bani murdari nu sunt fără motiv", a declarat Ian Thompson, profesor de la Universitatea Oxford.

"Acumularea bacteriilor este inevitabilă. Bancnotele sunt în circulație de mult timp și trec prin o grămadă de mâini", a spus și specialistul Hany Fam.

Nici bancnotele noi nu sunt curate, întrucât chiar și ele conțin 2.400 de bacterii. Studiul a stabilit că, dintre toate  cele mai murdare sunt francii elvețieni și coroanele daneze.

Ce recomandă medicii

Deoarece riscurile de infecție este ridicat, medicii recomandă să se acorde o atenție deosebită igienei corporale, să nu punem mâna pe ochi, nas sau gură după ce am umblat cu banii şi să ne spălăm pe mâini cât de des putem.

Sursa citată amintește că, anul trecut, trei persoane s-au îmbolnăvit după ce au mânuit bani contaminați cu metamfetamină, iar în urma unui studiu, realizat în 2009 de Universitatea din Massachusetts, s-a constatat că peste 90% din bancnotele aflate în circulație în America conțin urme de cocaină.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel