Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, au oficiat, duminică, Slujba de Sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale, la finalul acesteia fiind citit Actul de sfinţire.
Peste 30.000 de credincioşi din întreaga ţară şi 2.000 de invitaţi oficiali au participat la sfinţirea Catedralei Naţionale, evenimentul fiind organizat de Patriarhia Română.
Daniel Buzdugan de la Radio Zu a comentat acest subiect.
”Singurul lucru notabil la 100 de ani de ROMÂNIA : Sfințirea Catedralei Neamului. În România ultimilor 15 ani s-a lucrat numai și numai în direcția urii și a dezbinării , atât! Divide et Impera! Dacă nici această catedrală nu s-ar fi săvârșit , am fi defilat la 100 de ani de România ,,decât" cu tanti Viorica & asociații... Unii frați de-ai noștri spun, cât de cât pe bună dreptate, că n-avem spitale", păi să fie sănătos statul român, la câte spitale, clinici, cabinete sau cămine de bătrâni a făcut BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ, care nefiind o instituție de P.R. , lucrurile acestea n-au fost lăudate așa cum se face în industria marketingului, beneficiind din plin și de ,,ajutorul presei" (iertate să-i fie păcatele!) care nu vrea decât sânge , sex, scandal și dezbinare! E cool să arunci cu noroi în biserică, Dumnezeu, neam și sa spui că din cauza bisericii ortodoxe nu se fac autostrăzi și spitale.... Eu cred că bisericii, dacă i s-ar da voie, ar fi în stare să facă și Metroul transportării bucureștenilor, chiar și Autostrada Ocolirii Neamului ș.a.m.d.
Singurul proiect mare care a fost dus până la capăt in România de după Ceaușescu este Catedrala Neamului și nu trebuie să fii neaparat un bun creștin pt a recunoaște această realitate!
Dacă această Catedrală a Neamului ar fi trebuit să fie construită de către statul român, probabil că astăzi abia s-ar fi încheiat doar ,,studiile de fezabilitate", în 10 ani s-ar fi terminat treaba cu contestațiile pe licitații publice, iar abia peste alți 30 de ani s-ar fi încheiat și lucrările!
Azi prin această sfințire s-a încheiat un vis anunțat acum 98 de ani de către Carol I , rege al românilor! Iar toată această poveste a avut un singur ,,manager" neremaniat: Patriarhul Daniel.
Și din asta se poate trage o concluzie la rece: câți dintre noi am putea să rezistăm ferm pe poziții, cu curaj, fără frică, să ne ducem visul la îndeplinire, având împrejur numai ură și dezbinare, uneori chiar din interior?!
Câte visuri mărețe s-au îndeplinit în ultimii ani în România? Câte? Poate 1 sau poate poate niciunul! De obicei noi românii începem sublim și o sfârșim în șanț inclusiv în iubire, prietenie, dar mai ales în afaceri!
[citeste si]
Iar asta nu s-a întâmplat din cauza bisericii. Biserica a dovedit că poate! Iar banii pe care i-a primit biserica se văd în cărămizile acelea încă netencuite, pentru că banii adunați nu s-au furat! A existat din acest punct de vedere un control sever, mai ceva decât la Banca Mondială! O parte din sumă a fost donată chiar de PAPA IOAN PAUL al II-lea.
Dar oare ce soartă ar fi avut banii adunați, dacă această catedrală ar fi trebuit să fie construită de către statul român, prin firmele căpușă , firmele de casa ale guvernelor aflate la putere: vă răspund eu - s-ar fi furat și nu s-ar fi văzut nimic în această sfânta zi! De fapt s-ar fi văzut: niște vile cu proprietari romani pe Coasta de Azur, yachturi, elicoptere prin diverse curți din Snagov, Pipera, Primăverii, niște conturi ascunse prin paradisuri fiscale și cam atât.
În rest, cine vrea să facă ceva măreț în țara asta, indiferent de domeniu de activitate, ar putea să-i întrebe pe cei de la Catedrala Neamului, care au muncit zi și noapte, în 3 schimburi cum au reușit așa ceva?!
Cu o dăruire fantastică, fără șpăgi, valize furate, parandărăt și în orice caz Nimic fără Dumnezeu! Amin! În rest un pic mai multă iubire pentru România , mama noastră! Mama noastră de pușlamalele ce suntem noi. Și inca ceva: noi romanii, luați individual suntem niște oameni foarte faini, dar Per ansamblu o dam de gard. Hai sa facem cumva sa fie bine și la modul general! Hai toată lumeaaaa! Va pup și vă iubesc!”, a fost mesajul lui Daniel Buzdugan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News