”Categoric e nevoie de o majorare de salarii la Finanțe”. Bogdan Chirieac, ironia zilei: Despre ce vorbim?

Bogdan Chirieac arată de ce angajații din Finanțe nu ar trebui să primească majorări salariale / Foto: Captură video Antena 3 CNN
Bogdan Chirieac arată de ce angajații din Finanțe nu ar trebui să primească majorări salariale / Foto: Captură video Antena 3 CNN

Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre protestul de la Ministerul de Finanțe.

Alegeri prezidentiale 2024

Angajații din Finanțe au ieșit din nou în stradă. Oamenilor le-au fost promise niște creșteri salariale și spun că vor creșteri similare cu ce au obținut colegii lor la de la Buzău în instanță, 10 mii de lei pentru un consilier superior, dar ministrul de Finanțe nu le răspunde deocamdată, fiind baricadat în birou, asta deși de dimineață se anunțase că la ora 16.00 este programată o întâlnire pentru negocieri între sindicaliști și ministrul Marcel Boloș.

Bogdan Chirieac: Cea mai mică colectare din Uniunea Europeană - 27% din PIB

Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre protestul de la Ministerul de Finanțe, într-o intervenție telefonică la Antena 3 CNN, explicând de ce aceste solicitări de majorări salariale nu sunt justificate.

"Cea mai mică colectare din Uniunea Europeană - 27% din PIB, categoric e nevoie de o majorare de salarii la Finanțe, nu am niciun fel de îndoială. Și în general, cei care fac pierdere sunt foarte bine valorizați de Guvern. Dacă faci pierdere, dacă nu reușești să fii competitiv, dacă nu reușești să îți faci datoria, să atragi fonduri europene, e nevoie de o majorare de salariu.

Despre ce vorbim în chestiunea asta? Despre faptul că ți-ai plătit toate taxele și impozitele, ți-a mai rămas de plătit un leu și zece bani și îți pune proprire pe toate conturile și apoi ca să poți să ridici proprirea respectivă durează două luni de zile? Sau primești somație de 7 ori prin Poșta Română că ai de plătit nu știu ce și de fapt nu ai de plătit nimic?

"Un RMN al statului"

Sistemul ăla informatic mai mult nu merge decât merge...  deci sigur că da, statul este eșuat, vedem în toate compartimentele statului. Parcă am avut în ultimele săptămâni așa o radiografie, un RMN al statului, că e vorba de Finanțe, că e vorba de sistemul medical, când moare gravida cu zile în spital și nu o bagă nimeni în seamă, cu poliția care lasă drogații să măcelărească oameni nevinovați pe șosele, după ce îi găsește cu droguri în mașină...

Deci avem exact RMN-ul în care vedem că nu funcționează nimic, iar consecința o vedem, cei care au ținut țara în picioare, cei care au reușit în pandemie, în criză, în război, să țină țara pe plus, să aducă România să devină a doua economie în Europa de Est, să mențină perspectiva unei creșteri economice, cei care nu au minivacanțe, cei care muncesc în weekend, cei care muncesc de Crăciun, de Anul Nou, de Paște, ăstora le crești taxele și impozitele ca să mărești salariile la domnul ministru de Finanțe...", a declarat Bogdan Chirieac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel