Categoriile de persoane predispuse riscului de a face cancer

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com

Medicul oncolog Iulia Vahabova a enumerat mai multe categorii de persoane care sunt deosebit de predispuse la dezvoltarea unui tip de cancer. 

Potrivit Rossiiskaia Gazeta, printre aceste categorii se numără, în mod special, persoanele de vârsta a treia, fumătorii şi persoanele cu predispoziţie genetică de a dezvolta boli oncologice.

Medicul a precizat că, odată cu înaintarea în vârstă, imunitatea unei persoane scade, şi, drept urmare, persoanele în vârstă devin mult mai vulnerabile în faţa bolilor oncologice. Drept urmare, este deosebit de important să se monitorizeze sănătatea după vârsta de 50 de ani, scrie Rador, citând rosbalt.ru.  Vahabova a remarcat că fumătorii au un risc de şapte ori mai mare de a dezvolta cancer pulmonar, din cauza impactului negativ al acestui obicei nociv asupra întregului organism.

Pe locul trei se află acele persoane care au o predispoziţie genetică în dezvoltarea cancerului. Există mutaţii ale anumitor gene, care contribuie la formarea unor tumori canceroase de un anumit tip, aceste boli fiind de regulă moştenite. Potrivit expertului, în mod evident nu există nicio garanţie de 100% că, dacă ai o astfel de genă, cu certitudine vei face cancer. Cu toate acestea, şansele ca acest lucru să se întâmple sunt mult mai mari.

Pe locul patru se află persoanele care intră în contact cu substanţele toxice sau radioactive, în mod special cei care lucrează în industrii periculoase.

Închid lista persoanele cu boli virale precum papilomavirusul uman (HPV), Epstein-Barr, hepatită B şi C. HPV poate provoca cancer de col uterin la femei. În total, peste 600 de genotipuri ale acestui virus sunt descoperite de către ştiinţă. Cu toate acestea, nu toate sunt considerate oncogene. Pericolul este reprezentat de tipurile 6, 11, 16 şi 18.

Virusul Epstein-Barr poate contribui la dezvoltarea limfomului Burkitt şi a cancerului nazofaringian. Dar nu există nicio garanţie de 100% că purtătorul va dezvolta cu certitudine o tumoare malignă. Hepatitele B şi C pot declanşa cancer la ficat. Drept urmare, acestea trebuie tratate. Din fericire, astăzi, ambele cazuri sunt complet vindecabili.

Citește și:

Cancerul care va creşte, cu aproximativ 85%, în următorii 20 de ani

Vorbim de cancerul de piele. Până în 2043, incidența cancerului de piele va crește cu 85%.

Expunerea excesivă la soare și, mai grav, fără folosirea protecției solare, reprezintă o problemă majoră de risc în dezvoltarea cancerului de piele, iar creșterea acestei probabilități se poate institui încă din copilărie sau adolescență. Peste 84% dintre adolescenți înțeleg că expunerea la soare crește riscul de cancer de piele, dar nici măcar un sfert dintre aceștia nu se protejează întotdeauna de soare.

Un studiu recent, realizat de organizația europeană Euromelanoma, relevă faptul că în cazul persoanelor care au suferit arsuri solare severe (o arsură solară dureroasă, însoțită de înroșirea intensă a pielii sau de apariția de vezicule, cu o durată de două sau mai multe zile) înainte de vârsta de 18 ani există o probabilitate cu 18% mai mare de a descoperi o leziune suspectă în cadrul unui control dermatologic la maturitate.

În acest context, organizația europeană Euromelanoma prin Societatea Română de Dermatologie (SRD) lansează astăzi o nouă campanie de prevenție “Folosiți Protecția?”, proiect ce are ca scop principal îmbunătățirea comportamentului asociat cu protecția solară în rândul adolescenților. Citește mai departe>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel