Guvernul a reușit să atragă de la populație, prin titlurile de stat scadente la 2,3 și 5 ani, sume considerabile.
Suma investită de români în titlurile de stat destinate exclusiv populaţiei a fost de 694,43 milioane de lei, informează Ministerul Finanţelor Publice, într-un comunicat.
"În data de 22 februarie s-a încheiat perioada de subscriere pentru emisiunile de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei lansate de Ministerul Finanţelor Publice, cu maturităţi de 2, 3 şi 5 ani, iar suma investită de români a fost de 694.429.573 lei", se spune într-un comunicat al MFP.
Titlurile de stat din Programul Tezaur au putut fi achiziţionate, atât prin unităţile operative ale Trezoreriei Statului, cât şi prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, situaţia subscrierii fiind următoarea: pentru emisiunea cu maturitate de 2 ani - prin trezorerii: 256.786.956 lei (număr de investitori 5.503) şi prin Poşta Română: 31.088.458 lei (număr de investitori 1.007); emisiunea cu maturitate de 3 ani - prin trezorerii: 115.998.468 lei (număr de investitori 1.975) şi prin Poşta Română: 11.981.445 lei (număr de investitori 416); emisiunea cu maturitate de 5 ani - prin trezorerii: 262.753.637 lei (număr de investitori 1.964) şi prin Poşta Română: 15.820.609 lei (număr de investitori 389).
Emisiunea cu maturitate de 2 ani are o dobândă anuală de 4%, emisiunea cu o maturitate de 3 ani are o dobândă anuală de 4,5%, iar emisiunea cu o maturitate de 5 ani are o dobândă anuală de 5%.
Titlurile au putut fi cumpărate de persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, iar veniturile obţinute sunt neimpozabile.
Vezi și: Ministerul Finanţelor, nou împrumut de la bănci
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News