Câți credincioși sunt aşteptaţi la cel mai mare pelerinaj din România, la moaștele Sfintei Parascheva de la Iași

Cel mai mare pelerinaj creștin-ortodox va avea loc în perioada 8-15 octombrie.

Citește și - Minunile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii emoționante

Este vorba despre pelerinajul organizat cu ocazia prăznuirii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată a fi ocrotitoarea Moldovei şi a nevoiaşilor. Prin urmare, sunt așteptați peste 300.000 de credincioși din țară și străinătate să ia parte la pelerinaj.

Autorităţile ieşene au anunţat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că vor suplimenta forţele de ordine şi pază pentru asigurarea ordinii publice.

Autorităţile locale vor primi, în perioada menţionată, şi sprijinul Grupării de Jandarmi Mobilă 'Alexandru cel Bun' Bacău pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice la pelerinajul la racla cu Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Cea mai amplă manifestare religioasă ortodoxă din România

Pelerinajul se va desfăşura la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei din municipiul Iaşi, aceasta fiind cea mai amplă manifestare religioasă ortodoxă din România.

'Suntem în procesul de pregătire a evenimentelor. Forţele din cadrul Grupării de Jandarmerie Mobilă Bacău vor veni la Iaşi gradual, începând de luni seara, pentru a primi pelerinii din Voluntari, urmând ca în ziua de vineri să funcţionăm la întreaga capacitate. Vom primi şi sprijinul unei alte unităţi din zona de responsabilitate din Braşov. Până pe 15 (octombrie - n.r) vom asigura dispozitive în sistem integrat împreună cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi, şi alte instituţii din municipiul şi judeţul Iaşi', a declarat comandantul Grupării de Jandarmerie Mobilă Bacău, generalul Ion Sandu.

Foto Andrei Itu - DC News

Pe toată perioada desfăşurării manifestărilor religioase de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, echipe de dialog ale Jandarmeriei vor fi prezente în zonele de deplasare a pelerinilor şi vor sta la dispoziţia celor care vor avea nevoie de sprijin şi îndrumare.

'Ne aşteptăm la un număr mare de pelerini şi în acest an. (Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva - n.r) este o sărbătoare importantă nu doar pentru Iaşi, ci şi pentru credincioşii din toată ţara. Aşteptăm la 7-8.000 de pelerini doar din Voluntari. Toate structurile din cadrul MAI au analizat foarte bine situaţiile care s-ar putea produce odată cu venirea pelerinilor la Iaşi, dar şi situaţiile legate de trafic, anumite restricţii de circulaţie care se vor impune în această zonă a Catedralei Mitropolitane.

Vom fi la datorie 24 de ore din 24 în vederea asigurării unui climat de siguranţă pentru toate persoanele prezente în aceste zile de sărbătoare la pelerinaj, prevenirea oricăror incidente ce pot perturba buna desfăşurare a manifestărilor religioase, acordarea de sprijin persoanelor care vor avea nevoie de asistenţă medicală, precum şi deplasarea în siguranţă a tuturor persoanelor în zonele adiacente Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, fără a se bloca căile de comunicaţie rutieră', a declarat prefectul judeţului Iaşi, Felix Guzgă.

Pentru a fi evitate busculadele, autorităţile locale vor închide, sau restricţiona, circulaţia pe străzile din preajma Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, pentru a fi realizat un culoar unic de acces destinat pelerinilor, pe traseul Catedrala Mitropolitană - str Arhitect G.M. Cantacuzino - str Iordache Lozonschi - str Cloşca - str Petru Movilă - str Uzinei - str Morilor - str Alexandru Ipsilanti Vodă - str Sfântul Andrei - str Iancu Bacalu - Blvd Regele Ferdinand I al României.

Recomandări către pelerini

Pentru a evita producerea de evenimente nedorite, reprezentanţii Poliţiei şi Jandarmeriei recomandă atât pelerinilor cât şi ieşenilor să manifeste răbdare şi înţelegere faţă de măsurile luate de organizatori cu privire la regulile de acces în zonele respective. De asemenea, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, dr Diana Cimpoeşu, recomandă pelerinilor să fie atenţi la copiii şi persoanele vârstnice care vin în pelerinaj la Iaşi.

'Persoanelor care au probleme grave de sănătate şi care doresc să se roage la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi care au nevoie constantă de îngrijire medicală, recomandăm să nu călătorească neînsoţiţi şi să se informeze înainte de începerea pelerinajului cu privire la gradul de solicitare al serviciilor medicale de urgenţă din municipiul Iaşi', a mai declarat dr. Diana Cimpoeşu, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel