Câți oameni s-au uitat la Oscar 2012

oscar 2012
oscar 2012
Alegeri prezidentiale 2024

Aproape 40 de milioane de telespectatori au urmărit, duminică seară, ceremonia anuală de decernare a premiilor Oscar, organizată la Hollywood, unde filmul francez "The Artist" a fost marele câştigător al galei.

Circa 39,3 milioane de persoane au urmărit gala premiilor Oscar, transmisă în direct de postul american ABC, cu 4% mai mult decât anul trecut, au anunţat editorii revistei Variety, citând cifrele publicate de cabinetul Nielsen.

Potrivit revistei Variety, creşterea de audienţă s-a datorat revenirii veteranului Billy Crystal în calitatea de prezentator principal al galei. Billy Crystal, în vârstă de 63 de ani, a prezentat, duminică seară, pentru a noua oară gala de decernare a premiilor Oscar.

Anul trecut, Academia de film americană, asociaţia care acordă premiile Oscar, a încercat să inoveze, în speranţa de a atrage tinerii telespectatori, acordând calitatea de prezentatori principali ai ceremoniei tinerilor actori Anne Hathaway şi James Franco, în vârstă de 29 de ani, respectiv 33 de ani, însă prestaţia lor a fost aspru criticată în presa de specialitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel