Câți omorâm ca să avem pensia cât salariul

Un studiu lansat de fondurile private de pensii din România susține că generația ”decrețeilor” va avea o pensie de stat la nivelul a 15% din ultimul salariu. Tema nu e nouă: de ani buni auzim că populația activă duce în spate de două ori mai mulți pensionari, sociologii anunță un declin demografic, iar întrebarea ”cine o să ne plătească pensiile?” e afișată pe frontispiciul maternităților sau în farmacii, pe prospectul cutiei cu Viagra.

Răspunsul ar trebui să fie foarte simplu: miliardarii! E drept că populația activă se reduce numeric, în Europa și SUA, dar productivitatea a crescut de mii de ori, în câteva decenii. Dacă iei ca generator de venituri angajatul, ai o problemă. Dacă ai lua în calcul producția unei întreprinderi industriale, pensionarii ar avea din ce să trăiască  mult și bine. Cu o condiție: ca resursele generate să fie redistribuite în societate. Astăzi, constatăm că, pe măsură ce roboții înlocuiesc muncitorii, patronii au venituri tot mai mari, iar salariații, în cel mai bun caz, doar venituri constante. Impozitele sunt tot mai mici, atât din considerente ideologice, cât și din pragmatism, ca să nu fugă deținătorii capitalului cu banii în paradisurile fiscale, pe care, ca să vezi, nu le poate desființa nici măcar ăl mai tare fisc din lume, cu toate portavioanele și arsenalul său nuclear.

Din păcate, nici așa zisa clasă de mijloc, care își face iluzii cu relativa bunăstare din prezent, nu va avea o soartă prea bună, în viitor. SUA ne-au demonstrat, de la începutul crizei, care e trendul: averile superbogaților au crescut, numărul celor din clasa mijlocie s-a redus cu 10 la sută, iar veniturile celor care au rămas în plutonul median au scăzut tot cu 10 procente.

Soluția la criza pensiilor nu poate fi sexul neprotejat. Și așa planeta nu mai are rezerve, iar forța de muncă nu are căutare. Dacă s-ar naște o nouă generație de decreței, am avea milioane de șomeri, nu de contribuabili la pensii.

Pe spirala descendentă a curbelor de austeritate, salariile tot mai mici vor duce la noi reduceri de personal, din cauză că mărfurile nu vor mai avea căutare șamd.

Soluția este, deci, să fie redus numărul de pensionari. Război sau pandemie,  aceasta-i întrebarea? Restul e propagandă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel